/Grup farmaceutic american, amendat cu 70 de milioane de dolari

Grup farmaceutic american, amendat cu 70 de milioane de dolari

Grupul american specializat în domeniile farmaciei şi igienei Johnson and Johnson /J&J/ a acceptat să plătească o amendă de 70 de milioane de dolari autorităţilor SUA pentru a pune capăt acuzaţiilor de corupţie, a anunţat – vineri – Ministerul Justiţiei, citat de AFP.

J&J a acceptat o reglementare amiabilă cu Comisia operaţiunilor de bursă /SEC/, plătind peste 48,6 milioane de dolari, sumă căreia i se adaugă 21,4 milioane de dolari amendă pentru reglementarea unei plângeri penale anunţate paralel.

Într-un comunicat emis vineri, SEC a indicat că J&J este acuzat de încălcarea legii asupra corupţiei în străinătate /Foreign Corrupt Practices Act/, mituind medici din mai multe ţări europene şi plătind comisioane oculte în Irak pentru a obţine ilegal contracte.

Potrivit SEC, o filială a grupului vărsa cel puţin din 1998 comisioane oculte unor medici greci care au selecţionat implanturi chirurgicale ale J&J, unor medici şi administratori ale unor spitale din Polonia care au acordat contracte grupului şi unor medici români care au prescris produse J&J.

Filiale J&J ar fi vărsat, de asemenea, retrocomisioane în Irak pentru a obţine 19 contracte în cadrul programului ONU Petrol în schimbul hranei.

Grupul nu a dezminţit, dar nici nu a recunoscut aceste acuzaţii.

Un acord amiabil cu autorităţile britanice – care anchetează de asemenea aceste fapte – este aşteptat, conchide comunicatul.