/Gratiela Draghici (PSD): Singura solutie de salvare a sistemului de Sanatate este demisia ministrului

Gratiela Draghici (PSD): Singura solutie de salvare a sistemului de Sanatate este demisia ministrului

Singura soluţie de salvare a sistemului sanitar românesc o reprezintă demisia ministrului de resort, Cseke Attila, a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, vicepreşedintele Departamentului de Sănătate al PSD, Graţiela Drăghici.
Ea a adăugat că moţiunea simplă pe tema Sănătăţii pe care Uniunea Socială Liberală o va depune la Camera Deputaţilor reprezintă “o radiografie a stării de sănătate a populaţiei şi asupra efectelor generate de măsurile haotice luate de ministrul Sănătăţii, Cseke Attila”.


“Moţiunea simplă a fost generată, practic, de toate măsurile luate de-a valma de ministrul Sănătăţii. (…) Părerea noastră este că singura soluţie de salvare a acestui sistem este demisia ministrului Cseke Attila şi, nu numai atât, îl rugăm respectuos pe preşedintele Traian Băsescu să-şi ia mâna de pe domeniul Sănătăţii, pentru că am mai afirmat odată: preşedintele Băsescu a confiscat pactul pentru Sănătate cum l-a confiscat pe cel pentru Educaţie şi din acel moment s-a declanşat haosul în domeniul sanitar”, a susţinut vicepreşedintele Departamentului de Sănătate al PSD.
Graţiela Drăghici a criticat şi modalitatea în care actualul ministru al Sănătăţii înţelege să facă reformă în acest domeniu, afirmând că măsura de desfiinţare şi reorganizare a spitalelor a fost făcută fără niciun studiu de impact.
“Ce fac acei oameni care sunt nevoiţi să meargă 60-80 de kilometri până la primul spital să se trateze? (…) Probabil că s-or fi gândit, gândirea lor a fost la pachet cu ceea ce se vehiculează, cu importul celor patru milioane de biciclete. S-or fi gândit domniile lor că vor merge pacienţii din mediul rural cu bicicleta la spital”, a completat Drăghici.
Ea a adăugat că măsurile adoptate de ministrul Sănătăţii vor avea, pe diferite nivele, numai răspunsuri negative şi vor avea ca şi consecinţă “îngrădirea în continuare a accesului la servicii medicale al populaţiei”.
Potrivit vicepreşedintelui Departamentului de Sănătate al PSD, indicatorii de mortalitate infantilă situează România pe primul loc în Europa.
În altă ordine de idei, preşedintele Comisiei de Agricultură din Senat, Petre Daea, a precizat că, moţiunea simplă a USL pe tema Agriculturii, depusă miercuri, reprezintă un semnal de alarmă, “cât nu este prea târziu” asupra situaţiei din domeniu.
“Este semnalul dat de specialişti că suprafaţa de grâu din România nu ne asigură necesarul pentru anul următor. Despre ce siguranţă alimentară să vorbeşti când terenul este lăsat în paragină. Evident, Guvernul nu este proprietar, dar este depozitarul şi trebuie să fie promotorul politicilor şi responsabilul domeniului”, a afirmat Petre Daea.