/Gorj: Un medic rezident a incercat sa se sinucida aruncandu-se de la balconul apartamentului

Gorj: Un medic rezident a incercat sa se sinucida aruncandu-se de la balconul apartamentului

O tânără în vârstă de 29 de ani, din municipiul Motru, a ajuns, luni seara, cu multiple traumatisme la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu după ce a încercat să se sinucidă aruncându-se de la balconul apartamentului său aflat la etajul al doilea.
Eugenia Diana Nicolae este medic rezident în medicina de familie, iar luni seara, profitând de faptul că era singură acasă, s-a aruncat de la balconul apartamentului din Motru. Părinţii tinerei nu îşi explică de ce a recurs la un asemenea gest, precizând ca nu a avut probleme financiare sau amoroase.
“Noi eram la ţară când am primit telefon de la vecini să ne spună că Diana s-a aruncat de la balcon. Nu are probleme, a fost mereu un copil bun, nu ştim de ce a făcut aşa ceva”, a spus tatăl tinerei.


Purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Daniel Tică, a declarat, marţi, că, până în prezent nu s-a putut stabili motivul care a determinat-o să recurgă la acest gest, poliţiştii făcând în continuare cercetări.
Diana Nicolae va fi transportată la o clinică de neurochirurgie din Bucureşti, fiind rănită în zona coloanei.
În ultima perioadă, în municipiul Târgu-Jiu, alţi trei tineri, dintre care doi minori, au încercat să se sinucidă, ultimul caz fiind înregistrat la sfârşitul săptămânii trecute, atunci când o mamă în vârstă de 23 ani a vrut să se arunce în Jiu în prezenţa fiului său de doar 6 ani din cauza problemelor familiale.