/Gorj: Circa 300 de someri si-au luat concedii medicale de la inceputul anului

Gorj: Circa 300 de someri si-au luat concedii medicale de la inceputul anului

Aproximativ 300 de concedii medicale ale şomerilor aflaţi în plată în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj au fost achitate de instituţie de la începutul anului şi până în prezent.
Potrivit purtătorului de cuvânt al AJOFM Gorj, Ana-Maria Niculescu, numărul concediilor medicale ale şomerilor aflaţi în plată în primele patru luni ale acestui an îl depăşeşte pe cel înregistrat pe tot parcursul anului 2010, atunci când au fost doar 250 de astfel de concedii.
Ea a menţionat că o parte dintre şomerii care au beneficiat de concedii medicale suferă de boli grave, dar există şi unii care au solicitat concedii pentru diferite afecţiuni.


“Şomerii au dreptul de a intra în concediu medical, dar pe perioada respectivă ei nu mai primesc indemnizaţia de şomaj. Avantajul şomerilor este că astfel se prelungeşte perioada şomajului cu exact câte zile de concediu de boală a avut fiecare persoană. Fiecare şomer care este în concediu medical primeşte bani pe toată durata concediului, în funcţie de gravitatea bolii. De la începutul anului am plătit 285 de concedii medicale, cu o valoare totală de 55.870 lei, în creştere faţă de cele înregistrate pe tot parcursul anului trecut, când au fost 250 de concedii cu o valoare totală de 49.780 lei”, a declarat, pentru AGERPRES, Ana-Maria Niculescu.
Ea a precizat că pentru stabilirea bazei de calcul la concediile medicale se au în vedere veniturile pe ultimele şase luni anterioare acordării concediului, lucru care permite, de multe ori, ca valoarea concediului medical să fie mai mare decât cea a indemnizaţiei de şomaj.
În judeţul Gorj există 11.258 de şomeri, aproximativ jumătate dintre aceştia fiind indemnizaţi.