/Germanii au cea mai mare incredere in pompieri, piloti si politisti

Germanii au cea mai mare incredere in pompieri, piloti si politisti

Majoritatea covârşitoare a germanilor /79%/ au încredere în poliţişti. Astfel, la acest capitol poliţiştii germani şi-au depăşit cu aproape 20 la sută colegii din alte ţări europene, informează cotidianul Die Welt, citând rezultatele unui sondaj Reader’s Digest.

La sondajul pe marginea profesiilor care se bucură de cea mai mare încredere în Uniunea Europeană au luat parte 33.000 de persoane din 16 ţări ale UE, între care 7.000 au fost din Germania. Indiferent de ţară, de cea mai mare încredere s-au bucurat în 2010, la fel ca în alţi ani, pompierii.

În ceea ce-i priveşte pe germani, din anul 2000, când se realizează acest tip de sondaj, ei au cea mai mare încredere în profesii de care depinde direct viaţa oamenilor. Pe lângă profesia de pompier, de mare încredere se bucură în Germania piloţii de avioane şi surorile medicale /92%/, farmaciştii /86%/ şi medicii /85%/.

În ultimul an de zile, au avut puternic de suferit la acest capitol preoţii catolici şi cei protestanţi, care au pierdut 12% din încrederea germanilor, ajungând la numai 39%. Experţii explică acest lucru prin seria de scandaluri de pedofilie care au avut rezonanţă în Germania.

Astăzi, în ceea ce priveşte nivelul de încredere, preoţii din Germania se află chiar în urma şoferilor de taxi, aceştia din urmă bucurându-se de aprecierea a 45% dintre germani. De altfel, subliniază Die Welt, tendinţa conform căreia şoferii de taxi se bucură de mai multă încredere decât preoţii ar fi una europeană.

De şi mai puţină încredere decât preoţii se bucură în Germania politicienii, mai subliniază cotidianul.