/Germania: Se ridica la 15 numarul deceselor cauzate de E.coli

Germania: Se ridica la 15 numarul deceselor cauzate de E.coli

Landul german Renania de Nord-Westfalia a anunţat marţi un nou deces cauzat de bacteria Escherichia coli enterohemoragică (E.coli), iar numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în Germania din aceeaşi cauză se ridică la 15, potrivit agenţiei spaniole de presă EFE.

Marţi a decedat o femeie în vârstă de 87 de ani care fusese internată de la 23 mai cu diaree severă, a spus un purtător de cuvânt al spitalului din localitatea Paderborn.

Centrul medical a precizat, totuşi, că încă nu s-a putut proba că pacienta decedată ar fi suferit de sindromul uremic hemolitic (SUH), caracteristic cazurilor mai grave de infecţii provocate de E.coli enterohemoragice.

Este vorba de a doua persoană decedată din cauza acestei bacterii în localitatea Paderborn în ultimele trei zile şi a treia victimă înregistrată în landul Renania de Nord-Westfalia.

Numărul persoanelor afectate continuă să crească şi a depăşit deja 1.400, potrivit ultimelor date prezentate de Institutul Robert Koch din Berlin.