/Gala premiilor `Viata medicala`

Gala premiilor `Viata medicala`

Săptămânalul ‘Viaţa medicală” a organizat cea de a treia gală a premiilor, eveniment desfăşurat sub patronajul Preşedintelui României şi sub auspiciile Academiei Române.
Au fost acordate vineri seară distincţii unor medici care au contribuit la promovarea culturii, în diferite domenii – literatură, artă plastică, artă fotografică, muzică.
Directorul general al săptămânalului “Viaţa Medicală”, dr.Mihai Mihailidi, a înmânat ‘Trofeul de cristal’ unui număr de zece personalităţi din lumea medicală pentru contribuţia ştiinţifică.


Laureaţii din acest an au fost: prof. univ. dr. Cosntantin Ciufecu, acad. Laurenţiu M. Popescu, prof. univ. dr. Traian Ionescu, prof. univ. dr. Alexandru Bucur, prof. univ. dr. Dan Poenaru, prof. univ. dr. Dan Mischianu, prof. univ dr. Gavril Cornuţiu, as. univ. dr. Camelia Cristina Diaconu, conf. univ. dr. Manole Cojocaru, conf. univ. dr. Petre Chiţulea.
‘Pana de aur’ – trofeu acordat unor redactori retraşi din activitate şi unor colaboratori permanenţi ai ziarului – a fost primit de Alice Ţuculescu, Dan Didi Lăzărescu, Remus Anghel, dr. Alexadru Trifan, dr. Sebastian Nicolau, Constantin Ciosu, Ilinca Belciu, Elena Solunca, Iftimie Nesfântu, dr. Aurel Marin.
Premiul ‘Dr. Georges Dumitresco’ a fost acordat dr. Sever Miu pentru Opera Omnia.
Cu acelaşi prilej a avut loc şi o expoziţie de carte literară scrisă de medici cu ocazia împlinirii a 20 de ani de activitate a Societăţii medicilor scriitori şi publicişti din Romania, una de caricatură cu subiect medical, având ca autor pe Constantin Ciosu, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.
În cadrul Galei s-a lansat vol. XVI al Caietelor săptămânalului Viaţa medicală – Excelsior, precum şi cartea ‘Biosistematica vieţii banale’ de prof. dr. Jean Askenasy, care a fost prezentată de acad. Constantin Popa, şi au fost organizate expoziţii de pictură şi literatură.
În deschiderea galei, Teatrul ‘Metropolis’ din Bucureşti a oferit un spectacol cu piesa ‘Peşte cu mazăre” având în distribuţie pe Olga Tudorache şi Tamara Creţulescu.
Dr.Mihai Mihailidi a subliniat, în deschiderea galei, că prin aceste premii se doreşte să se omagieze excelenţa din medicina românească, trecutul ei glorios, dar şi viitorul.