/Gabrielle Giffords a fost externata din spital, dupa atacul din ianuarie

Gabrielle Giffords a fost externata din spital, dupa atacul din ianuarie

Democrata americană Gabrielle Giffords, grav rănită la cap în ianuarie într-un atac produs în faţa unui supermarket din Tucson /Arizona/, a fost externată după ce starea sa de sănătate s-a îmbunătăţit suficient pentru a continua tratamentul în afara spitalului, a informat miercuri BBC.

Potrivit dr. Gerard Francisco, de la spitalul Memorial Hermann din Houston /Texas/, starea dnei Giffords s-a îmbunătăţit semnificativ de la internarea sa, în urmă cu cinci luni.

‘Suntem foarte fericiţi că /dna Giffords/ a ajuns la următoarea etapă a reabilitării şi poate începe tratamentul în afara spitalului. Nu avem nicio îndoială că va continua să facă progrese semnificative în direcţia recuperării’, a spus acesta.

Giffords se va întoarce în casa sa din Texas împreună cu soţul ei, astronautul Mark Kelly.

Luna trecută, politicienei i-a fost înlocuită o porţiune din craniu cu un implant ceramic şi va purta permanent în craniu un dispozitiv pentru drenarea fluidelor.

Duminică, asistenţii săi au publicat primele fotografii după atac, în care Gabrielle Giffords zâmbeşte şi pare să privească clar. Într-un interviu publicat săptămâna trecută de cotidianul local The Arizona Republic, şefa sa de cabinet Pia Carusone afirmă totuşi că Giffords încă nu şi-a redobândit complet capacitatea de vorbire.

Reprezentant democrat din Arizona, Gabrielle Giffords, în vârstă de 41 de ani, a fost la 8 ianuarie ţinta unui atentat în care un individ înarmat a ucis şase persoane şi a rănit alte 13 în faţa unui supermarket din localitatea Tucson. La sfârşitul lunii mai, un judecător federal a decis că autorul atacului armat, Jared Loughner, nu este apt din punct mental să fie judecat pentru acuzaţiile ce i se aduc. Judecătorul districtual Larry Burns a decis că Loughner, de 22 de ani, descris de avocaţii săi ca ‘grav bolnav psihic’, este incapabil să înţeleagă procedurile împotriva sa.