/Franz Zinsberger: Scopul nostru este asigurarea accesului pacientiilor din Romania la medicamete de ultima generatie

Franz Zinsberger: Scopul nostru este asigurarea accesului pacientiilor din Romania la medicamete de ultima generatie

Noi medicamente vor fi introduse pe piaţă pentru a oferi pacienţilor şi medicilor alternative noi şi inovatoare de tratament, a declarat joi, în conferinţă de presă, Franz Zinsberger, director general al Boehringer Ingehleim România.
Acesta a făcut referire la noua indicaţie de prevenţie a accidentului vascular cerebral la pacienţii cu fibrilaţie atrială, Pradaxa, medicament care urmează să fie lansat în România în acest an.
“Această descoperire medicală este considerată revoluţionară deoarece constituie vârful de lance al noii generaţii de anticoangulante orale descoperite după mai bine de 50 de ani de aşteptare”, a spus Franz Zinsberger, menţionând că produsul a fost deja aprobat în SUA, Canada şi Japonia în 2010 şi a primit recent opinie pozitivă din partea autorităţilor europene, aşteptând lansarea în următoarele luni.


“Scopul nostru este acela de a asigura accesul pacienţilor din România la medicamente cheie, de ultimă generaţie, care să aibă un impact pozitiv asupra sănătăţii şi vieţii lor”, a adăugat Franz Zinsberger.
Programele ample de cercetare clinică la nivel global includ 25 de studii clinice care se află în desfăşurare şi în România. Acestea acoperă cinci arii terapeutice, respectiv boli cardiovasculare, metabolice, respiratorii, oncologie şi virologie, şi aproximativ 100 de centre medicale în toată ţara.
Directorul companiei a accentuat asupra faptului că investiţiile masive şi cercetarea intensivă au condus la portofoliul solid de substanţe terapeutice promiţătoare ce acoperă indicaţii precum şi prevenirea accidentelor vasculare cerebrale, diabet şi oncologie şi care vor fi lansate în următorii ani.
Investiţiile grupului în cercetare şi dezvoltare au ajuns în 2010 la 2,45 miliarde euro. Compania şi-a extins prezenţa în mediul de business biofarmaceutic fiind reprezentată în zona Golfului San Francisco de o unitate modernă de cercetare şi producţie în biotehnologie care va completa resursele existente.
“Apariţia unei noi molecule presupune foarte mulţi bani şi durează în medie 13 ani”, a spus Franz Zinsberger.
În curs de dezvoltare se află 90 de proiecte, dintre acestea 40 în etapa de dezvoltare preclinică, nouă în faza I de dezvoltare clinică, 19 în faza a II-a, 13 în faza a III-a, 13 în stadiu de înregistrare sau lansate recent.
Un număr mare de pacienţi sunt incluşi în diferitele studii clinice cu noile molecule. În 2011 urmează să fie lansate o serie de produse cu prescripţie. Astfel, în luna iunie aprobarea pentru Pradaxa, în luna august aprobarea pentru Trajenta, care este un rezultat al cooperării dintre Companiea Boehringer Ingehleim şi Eli Lilly pentru a dezvolta o tabletă orală zilnică pentru diabetul de tip II, iar pentru luna octombrie se are în vedere aprobarea Viramune XR ca primă linie de tratament de HIV/SIDA.
Franz Zinsberger s-a referit şi la faptul că în România a crescut comerţul paralel din cauza măsurilor privind preţul medicamentelor. El a accentuat şi asupra faptului că introducerea clawback-ului care reprezintă de fapt o suprataxă şi riscul care există acum în România determină companiile să se protejeze.