/Franta doreste majorarea fondurilor destinate despagubirii legumicultorilor europeni

Franta doreste majorarea fondurilor destinate despagubirii legumicultorilor europeni

Autorităţile de la Paris vor exercita presiuni asupra Bruxellesului pentru a revizui în creştere ajutorul în valoare de 210 milioane de euro destinat producătorilor de legume – victime ale prăbuşirii nivelului vânzărilor ca urmare a epidemiei declanşate de bacteria E.coli, au informat miercuri surse guvernamentale franceze, citate de AFP.
‘Comisia Europeană trebuie să-şi revizuiască documentul’, a declarat un membru al anturajului ministrului francez al agriculturii, Bruno Le Maire, care a subliniat că Franţa este ‘pe cale de a-şi mobiliza partenerii europeni’ pentru a obţine mai mulţi bani şi o simplificare a dispozitivului de ajutorare.
‘Bruno Le Maire nu este deloc mulţumit’ de valoarea fondurilor prevăzute de Comisia Europeană, în special deoarece ‘sumele sunt insuficiente’, iar nivelul efectiv al rambursărilor primite de producători va depinde la final de cantităţile declarate de statele interesate, a adăugat sursa menţionată. Pe de altă parte, ‘dispozitivul este prea greoi’, au atras atenţia persoane din anturajul demnitarului francez.


Modalităţile de despăgubire au fost adoptate marţi în urma unui vot în cadrul comitetului de experţi de la Bruxelles, în ciuda opoziţiei Franţei, Spaniei, Poloniei şi Slovaciei. Alte opt state, printre care Italia şi Grecia, s-au abţinut.
În absenţa majorităţii calificate a statelor în favoarea sau împotriva proiectului, Comisia Europeană (CE) are dreptul să dispună folosirea acestui fond de urgenţă şi a anunţat statele membre că până la 22 iulie îşi pot depune cererile.
Franţa intenţionează să ridice din nou această problemă cu ocazia reuniunii miniştrilor europeni ai agriculturii, prevăzută să se desfăşoare la sfârşitul acestei luni la Luxembourg, au precizat sursele citate.
Planul CE prevede ca producătorii de legume să fie despăgubiţi cu cel puţin 50 la sută din preţul produselor retrase de pe piaţă. Cei care sunt membri ai unor organizaţii ale producătorilor (aproximativ 35 la sută dintre producătorii europeni) vor beneficia de mecansime compensatorii suplimentare care să acopere până la 70 la sută din pierderi. Aceste niveluri pot fi mai scăzute în cazul în care cantităţile semnalate în vederea despăgubirii se vor arăta mult prea mari.