/Fonduri suplimentare pentru Programul national de boli rare

Fonduri suplimentare pentru Programul national de boli rare

Ministrul sănătăţii, Cseke Attila, şi ministrul norvegian al sănătăţii, Anne-Grete Strrm-Erichsen, au participat marţi la inaugurarea Centrului pilot de referinţă pentru intervenţie personalizată la persoanele afectate de boli rare, din Zalău, judeţul Sălaj, proiect finanţat din fonduri româno-norvegiene.
Cu această ocazie ministrul Cseke Attila a declarat că deşi posibilităţile financiare ale sistemului sanitar din România sunt limitate, în anul 2011 fondurile alocate pentru pacienţii incluşi în programul naţional de boli rare se ridică la peste 221 milioane lei şi vor fi suplimentate luna viitoare cu aproximativ 4%.
‘În luna iulie a acestui an, Ministerul Sănătăţii va suplimenta bugetul alocat programului naţional pentru boli rare cu 8 milioane lei. Vor fi incluşi în program un număr de 7 bolnavi cu boală Hunter, 3 bolnavi cu boala Harler, un bolnav cu Afibrinogenemie congenitală şi 33 pacienţi cu Imunodeficienţă primară congenitală’, a precizat Cseke Attila, conform unui comunicat transmis de MS.


Responsabilul sanitar a amintit că în anul 2007 numărul pacienţilor cu boli rare trataţi prin programul naţional al Ministerului Sănătăţii a fost de 3.165. De atunci, numărul acestora a crescut ajungând la 3.832 în 2008, 3.780 în 2009, 4.418 în 2010 şi la 4.876 în acest an.
Centrul pilot de referinţă pentru intervenţie personalizată la persoanele afectate de boli rare inaugurat marţi beneficiază de un buget în valoare de 1.874.000 euro, din care MS asigură 80.000 euro
Centrul derulează servicii medico-sociale de înaltă calitate pentru boli rare în România la nivel naţional şi are ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor afectate de boli rare în România, asigurând acces egal la diagnostic timpuriu, tratament de calitate şi servicii de reabilitare.