/Fonduri limitate pentru bolnavii de cancer

Fonduri limitate pentru bolnavii de cancer

Spitalul Clinic “Sfânta Maria” a primit bani pentru doar cinci dintre cei 500 de bolnavi de cancer pe care îi are în îngrijire.
Managerul spitalului, dr. Narcis Copcă, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES că a făcut toate demersurile necesare către Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), Administraţia Spitalelor din cadrul Primăriei Capitalei pentru a obţine fondurile necesare.
“Am primit azi o suplimentare în valoare de 2.245.972,39 lei, care ne va ajunge numai pentru cei care au aprobări pentru tratament de la CNAS până la sfârşitul anului. Nu se regăsesc în această sumă tratamentele pentru cei fără aprobări – 475 de bolnavi. Dacă vor veni alte aprobări noi peste cele pe care le avem pentru tratament acum, trebuie să vină cu suplimentare de fonduri”, a subliniat dr. Narcis Copcă.


Acesta a atras atenţia că nu este posibil să nu fie alocate fondurile necesare pentru aceşti bolnavi, cu atât mai mult să fie tăiate fonduri de la spitale.
Managerul Spitalului Clinic “Sfânta Maria” nu este de acord cu noile criterii de ierarhizare a unităţilor sanitare care, în opinia sa,”nu au nicio legătură cu performanţa medicală, sunt ilogice, şi fără suport în sistemul medical românesc”.
”Cred că ar trebui introdusă obligativitatea ca spitalele să facă un update la procedurile utilizate atât în ţară, cât şi în străinătate, pentru a fi la curent cu cele mai noi proceduri”.