/Explozie la un laborator pirotehnic al SRI

Explozie la un laborator pirotehnic al SRI

O explozie a avut loc, marţi dimineaţa, la un laborator pirotehnic al SRI aflat pe Şoseaua Chitilei.
“În pregătirea unui exerciţiu specific al Brigăzii Antiteroriste a Serviciului Român de Informaţii ce urma să aibă loc marţi, a avut loc un incident tehnic care s-a soldat cu rănirea unui specialist, un genist al SRI, a precizat pentru AGERPRES Sorin Sava, şeful biroului de presă al SRI.
Potrivit sursei citate, genistul este internat şi este sub supraveghere medicală, urmând ca, în perioada următoare, SRI în cooperare cu structurile abilitate pentru efectuarea investigaţiilor să cerceteze cauzele care au dus la acest incident.
Din primele evaluări medicale se pare că starea genistului este bună şi stabilă.


Luptătorul Brigăzii Antiteroriste a SRI este maistru militar, are vârsta de 40 de ani şi este apreciat ca bun specialist în domeniul pirotehnic, cu o vastă experienţă internă şi internaţională, a precizat Biroul de presă al SRI.
“Serviciul Român de Informaţii este extrem de preocupat de starea militarului şi acordă sprijin maxim organelor de cercetare pentru elucidarea împrejurărilor în care s-a produs incidentul”, a menţionat Biroul de presă al SRI.
Potrivit sursei citate, incidentul a fost cauzat de o lumânare fumigenă.