/Eurobarometru: Romanii si bulgarii, cei mai nemultumiti de situatia generala a vietii lor

Eurobarometru: Romanii si bulgarii, cei mai nemultumiti de situatia generala a vietii lor

Românii şi bulgarii sunt cei mai nemulţumiţi de situaţia generală a vieţii lor, în timp ce danezii, suedezii şi olandezii sunt cei mai mulţumiţi, relevă un studiu Eurobarometru, dat publicităţii luni, când se marchează Ziua Mondială a Luptei contra Sărăciei.
Astfel, pe o scară a indicilor de la minus 10 (reprezentând nivelul minim de satisfacţie) la plus 10 (nivelul maxim), românii şi bulgarii înregistrează un indice de -0,9, urmaţi în ordine crescătoare de unguri (-0,3), greci (-0,1), portughezi (0,3) şi lituanieni (0,4). Nivelul mediu de satisfacţie faţă de situaţia actuală a vieţii este de 3,5 în Uniunea Europeană.

Evoluţia situaţiei a înregistrat o creştere a indicelui de satisfacţie cu 1,5 în România şi 1,3 în Bulgarie faţă de acum 12 luni.
În ceea ce priveşte situaţia vieţii în următoarele 12 luni, 22% din români cred că aceasta se va ameliora, în timp ce doar 7 la sută din bulgari împărtăşesc această opinie. Cei mai optimişti în privinţa situaţiei vieţii lor în următorul an sunt suedezii (43% din populaţia Suediei crede că va trăi mai bine peste un an), estonienii (28%), danezii (27%) şi luxemburghezii (25%).
Referitor la situaţia actualului loc de muncă, cei mai nemulţumiţi europeni sunt ungurii (indice de minus 3 pe o scară de la minus 10 la plus 10) , urmaţi imediat de români (indice de minus 2,7). Cei mai satisfăcuţi europeni de actualul lor loc de muncă sunt suedezii (indice de 5,7), în timp ce la nivelul UE gradul de satisfacţie este de 1,2 pe aceeaşi scară.
Legat de locul în care trăiesc, cei mai nemulţumiţi sunt bulgarii (0,7 pe o scară de la minus 10 la plus 10), urmaţi de greci (indice de 1,5), în timp ce în cazul românilor indicele este de 2,7. Cei mai mulţumiţi europeni de locul actual în care trăiesc sunt suedezii (indice de 7,3), urmaţi de luxemburghezi (6,8).
Românii sunt cei mai nemulţumiţi europeni şi în privinţa sistemului de asistenţă medicală (indice de -5,1 pe o scară de la -10 la plus 10), ei fiind urmaţi în ordine crescătoare de greci (-3,7), bulgari (-2,8), letoni (-2,6) şi polonezi (-2,4). Majoritatea statelor membre înregistrează scoruri pozitive privind satisfacţia faţă de sistemul de sănătate naţional, cel mai ridicat indice fiind în Belgia (+6,3), urmată de Austria (+5,2), Luxemburg şi Olanda (fiecare +5,3).
În fine, românii ocupă poziţia a treia în clasamentul celor mai nemulţumiţi europeni cu privire la situaţia economică a ţării lor (indice de -7,3 pe o scară de la minus 10 la plus 10), cei mai nemulţumiţi europeni de situaţia economică fiind grecii (cu un indice de -8,5) şi irlandezii (indice de -7,8). Suedezii sunt cei mai mulţumiţi de cum se prezintă economia ţării lor (indice de 4,4), fiind urmaţi de luxemburghezi (3,4), germani (3,2), austrieci (2,5) şi olandezi (1,5). Media indicelui la nivelul UE este de minus 2,9.