/Echipele de medici veterinari din sectorul 2 castreaza gratuit animalele din cartierul Tei

Echipele de medici veterinari din sectorul 2 castreaza gratuit animalele din cartierul Tei

Edilul Neculai Onţanu a solicitat echipelor de medici veterinari ai Primăriei Sectorului 2 accelerarea operaţiile chirurgicale de castrare gratuită în acest sector, deoarece urmăreşte scăderea continuă a numărului de câini comunitari din Capitală, lucru ce se poate realiza numai prin sterilizarea acestora.
În săptămâna care urmează, echipele de medici veterinari ai Primăriei Sectorului 2 vor acţiona gratuit pentru castrarea şi vaccinarea animalelor de companie şi a celor fără stăpân din cartierul Tei, de pe următoarele artere de circulaţie:


ˇ Strada Reînvierii
ˇ Strada Turmelor,
ˇ Strada Baniţei,
ˇ Strada Irimicului,
ˇ Şoseaua Electronicii,
ˇ Strada Maşina de Pâine,
ˇ Strada Ion Alexe.
În săptămâna care a trecut, echipele de medici veterinari ai Primăriei Sectorului 2 au sterilizat gratuit şi vaccinat 68 de animale, din care 33 de câini şi 5 pisici de pe următoarele artere de circulaţie tot din cartierul Tei:
ˇ Calea Floreasca,
ˇ Bulevardul Barbu Văcărescu,
ˇ Strada Fabrica de Glucoză,
ˇ Şoseaua Dimitrie Pompei,
ˇ Strada Gara Herăstrău.
Cei interesaţi să sprijine acţiunea organizată de primarul Neculai Onţanu pentru scăderea numărului câinilor comunitari din Capitală sunt rugaţi să semnaleze zonele unde se găsesc asemenea exemplare la telefonul Centrului Teritorial Veterinar al Primăriei Sectorului 2, respectiv: 021.255.22.17 sau 021.255.22.07, iar echipele mobile de medici veterinari vor realiza operaţiile de sterilizare şi vaccinare în mod gratuit.