/Dr. Alis Grasu: Primul ajutor si resuscitarea sunt vitale

Dr. Alis Grasu: Primul ajutor si resuscitarea sunt vitale

Managerul Serviciului de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti-Ilfov, dr. Alis Grasu, a declarat, luni, pentru AGERPRES că este extrem de important să se acorde primul ajutor unei persoane care cade pe stradă, pentru că acest prim ajutor poate salva viaţa celui în nevoie.
Ea a evidenţiat că primele şase minute de resuscitare sunt extrem de importante pentru că după acest interval, orice modificare la nivelul creierului este ireversibilă.


Medicul a explicat că primul lucru care trebuie să-l facă cel care vrea să ajute o altă persoană care a căzut pe stradă este să verifice starea de conştienţă. Dacă este conştient se monitorizează şi se apelează 112. Dacă nu este conştient şi nici nu are respiraţie sau respiraţia este greoaie, trebuie să se înceapă imediat acordarea primului ajutor, pentru că poate fi vorba de un stop cardiac.
”În această situaţie persoana se aşează pe spate şi se începe resuscitarea. Se deschid căile aeriene, se verifică respiraţia, toate acestea trebuie să se producă într-un timp scurt, 10 secunde, după care se fac 30 de compresii în mijlocul sternului. Prin aceste compresii se suplineşte activitatea inimii şi a plămânului”, a explicat dr. Alis Grasu.
Potrivit acesteia, suportul vital este foarte important. Înainte de a acorda acest suport vital trebuie să ne asigurăm că persoana căzută, dar şi cel care acordă primul ajutor sunt în siguranţă.
”Starea de conştienţă se verifică zguduind persoana uşor de umăr. Dacă deschide ochii şi poată să articuleze cuvinte atunci nu este un pericol foarte mare. Dacă nu are activitate, nu respiră, se încep măsurile de resuscitare. Se fac 30 de compresii toracice cu două ventilaţii printr-o anumită metodă tehnică. Aceste manevre se continuă până la sosirea echipajului”, a explicat dr. Grasu.
Societatea de Salvare Bucureşti şi Serviciul de Ambulanţă Ilfov au iniţiat un demers inedit şi anume 7.000 de români vor învăţa simultan, pe stadionul Dinamo, în 26 iulie, cum să facă resuscitare şi să acorde primul ajutor, urmând să stabilească un nou record mondial.
Având în vedere importanţa acordării primului ajutor este vital ca un număr cât mai mare de români să aibă cunoştinţe de bază pentru a acorda primul ajutor, a subliniat dr. Alis Grasu.
O procedură de resuscitare corect executată ajută un pacient în stop cardio-respirator şi poate menţine activitatea organelor vitale până la venirea unui ajutor specializat sau până când se reia activitatea cardiacă, a explicat medicul.
“Pe 26 iulie, 7.000 de români vor învăţa să salveze vieţi, ei vor avea 700 de manechine pe care vor exersa şi 700 de instructori care vor explica manevrele. Manechinele ulterior vor fi donate serviciilor de ambulanţă din toată ţara şi unităţilor de primiri urgenţe din spitale, pentru a ajuta la perfecţionarea cadrelor medicale, dar şi la instruirea voluntarilor”, a mai spus Alis Grasu.
După detaliile tehnice, cursanţii vor trece efectiv la treabă. Cele 700 de manechine achiziţionate special pentru acest eveniment vor fi folosite pentru demonstraţii. Timpul estimativ pentru a se desfăşura aceste demonstraţii este între 50 şi 80 de minute.
“A fost aleasă luna iulie pentru acest eveniment pentru că în această lună Serviciul de Ambulanţă va marca 105 ani”, a precizat dr.Alis Grasu.
Medicul a mai spus că până în acest moment s-au înscris aproape 5.000 de persoane.
Performanţa celor 7.000 de cursanţi care vor participa la lecţia de resuscitare va fi atestată ca record mondial de către specialiştii Guinness World Records (GWR).
Un reprezentat GWR va fi prezent pe stadionul Dinamo pe 26 iulie, iar acţiunea va fi supervizată ştiinţific de către Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”.
Precedentul record a fost stabilit anul trecut în Mexic, în martie, când 6.577 de cursanţi au învăţat simultan procedurile de resuscitare.
Evenimentul se organizează fără a se cheltui vreun ban public, cu sprijinul Societăţii de Salvare şi al unor sponsori.