/Doua motociclete SMURD pentru acordarea primului ajutor la locul accidentului, in Capitala

Doua motociclete SMURD pentru acordarea primului ajutor la locul accidentului, in Capitala

Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, a lansat, marţi, un nou concept de acordare a primului ajutor cu autovehicule fără capacitate de transport, în cadrul căruia SMURD Bucureşti va fi dotat cu două motociclete destinate intervenţiei rapide şi acordării primului ajutor la locul accidentului.
“Este remarcabil faptul că cele două motociclete reprezintă de fapt contribuţia populaţiei României la dezvoltarea sistemului de urgenţă. Vehiculele au fost achiziţionate din fondurile obţinute de către Fundaţia pentru SMURD în Campaniile “2% pentru SMURD” 2010. Vreau să salut şi să mulţumesc tuturor celor care s-au implicat şi se implică în dezvoltarea sistemului sanitar”, a declarat Ritli Ladislau, citat într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii (MS) transmis marţi AGERPRES.


Valoarea proiectului depăşeşte 44 000 euro.
Cele două motociclete vor fi utilizate în Bucureşti, în special în zona centrală, acolo unde există un trafic intens sau în zonele cu acces limitat, ca de exemplu zona centrului istoric. Vehiculele vor fi deservite de personal paramedical instruit.
Fiecare dintre motocicletele achiziţionate este dotată cu toate echipamentele medicale necesare acordării primului ajutor, foarte rapid: defibrilator semi-automat, aspirator secreţii, oxigen, trusă resuscitare, gulere cervicale, stingător.
De asemenea, primul echipaj de prim ajutor care utilizează maşina de pompieri echipată cu dotare medicală a fost prezentat marţi, şase maşini de acest tip urmând să asigure în zona unităţilor de pompieri intervenţiile de urgenţă până la sosirea unui echipaj de prim ajutor.
“Prin aceste noi concepte ne propunem o mai bună eficienţă prin creşterea capacităţii şi scăderea timpilor de reacţie la intervenţie”, a mai spus ministrul Ritli.