/Dolj: Fiica fostului politist Nelu Gruia a fost externata

Dolj: Fiica fostului politist Nelu Gruia a fost externata

Fiica fostului poliţist Nelu Gruia, care în urmă cu o săptămână a fost împuşcată de tatăl său, a fost externată marţi seara din spital, după ce medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova au considerat că aceasta se poate recupera în continuare la domiciliu.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova, dr. Cristina Geormăneanu, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, că Ruxandra Gruia fusese mutată în urmă cu două zile din secţia de terapie intensivă a spitalului în secţia de chirurgie toracică.’Pacienta a fost externată aseară târziu după ce luni fusese mutată de la Terapie Intensivă la Chirurgie Toracică, pentru că depăşise starea critică. În acest moment starea ei de sănătate permite recuperarea la domiciliu şi ca atare a fost externată”, a declarat dr. Cristina Geormăneanu. Purtătorul de cuvânt al SJU Craiova a mai spus că Ruxandra Gruia a început încă din spital consilierea psihologică.


Directorul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Dolj, Nelu Gruia, în vârstă de 55 de ani, fost şef al Serviciului de Arme şi Muniţii din IPJ Dolj în perioada 2006 – 2009, şi-a împuşcat, în dimineaţa zilei 13 aprilie, soţia şi fiica, după care s-a împuşcat şi el. Soţia comisarului şef Nelu Gruia, Carmen Gruia, care era profesoară la o şcoală din Craiova, a murit pe loc, iar ulterior a decedat şi el la spital pe masa de operaţia, fiica lor trecând cu bine peste intervenţia chirurgicală.
Carmen Angela Gruia, soţia fostului poliţist Nelu Gruia, divorţase de soţul său în urmă cu aproape două luni la cererea acesteia. Potrivit portalului just.ro, Carmen Angela Gruia a depus cererea de divorţ pe 20 ianuarie 2011, iar pe 20 februarie a.c., Judecătoria Craiova a admis cererea acesteia împotriva lui Nelu Gruia care avea calitatea de reclamant în dosar şi a dispus desfacerea căsătoriei prin acordul părţilor şi reluarea numelui purtat anterior căsătoriei de reclamantă. Decizia Judecătoriei Craiovei a fost irevocabilă în ceea ce priveşte divorţul şi cu apel în 30 de zile de la comunicare privind cererea lui Carmen Angela Gruia referitoare la nume.
Fostul poliţist a lăsat o scrisoare-testament de adio prin care cere unor prieteni ai familie să aibă grijă de fiul lui, de 22 de ani, care are probleme medicale pentru că este surdo-mut.
Anchetatorii au stabilit ulterior că Nelu Gruia şi-a fi premeditat faptele, pentru că doar cu o zi înainte fusese la bănci unde îi făcuse împuternicire fiului său pentru a avea acces la conturile bancare.