/DIICOT: Aproximativ sase kilograme de droguri, descoperite la perchezitiile din Bucuresti si Galati

DIICOT: Aproximativ sase kilograme de droguri, descoperite la perchezitiile din Bucuresti si Galati

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au confiscat, în urma percheziţiilor desfăşurate luni la mai multe magazine care comercializau produse etnobotanice din Bucureşti şi Galaţi, aproximativ şase kg droguri, 2.400 plicuri conţinând droguri tip “spice”, 218.000 lei, 25.000 euro, şapte cântare electronice utilizate pentru cântărirea substanţelor stupefiante şi psihotrope, o presă electrică utilizată pentru ambalarea drogurilor şi trei pistoale cu gaz.
De asemenea, au fost găsite documente şi înscrisuri, ştampile falsificate, 19 unităţi de calculator, 10 laptop-uri, nouă memory stick-uri şi a fost indisponibilizat un autovehicul în valoare de 80.000 de euro.


Luni dimineaţa, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, însoţiţi de luptători SIAS şi jandarmi, au efectuat, sub coordonarea procurorilor DIICOT, 25 de percheziţii în Bucureşti şi Galaţi, dintre care 15 la magazine ce comercializau produse etnobotanice de tip “spice” şi 10 la reşedinţe sau domicilii ale membrilor unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri.
În sarcina membrilor grupării se reţine că, în perioada iulie 2010 – martie 2011, prin intermediul unor societăţi comerciale de comercializare a produselor etnobotanice, au introdus pe teritoriul Romaniei şi au comercializat droguri de risc şi de mare risc.
Deşi societăţile respective au fost în repetate rânduri sancţionate şi urmare a controalelor succesive reprezentanţilor acestor societăţi li s-a adus la cunoştinţă faptul că produsele comercializate au conţinut psihotrop, activitatea infracţională a continuat.
Procurorii DIICOT au dispus începerea urmăririi penale faţă de 20 de persoane şi 13 persoane juridice, respectiv societăţile comerciale prin intermediul cărora au fost comercializate substanţele stupefiante şi psihotrope supuse controlului naţional, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic ilicit internaţional de droguri de risc şi trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc.