/Descoperire epocala: un anticorp administrat dupa un atac de cord reduce efectele devastatoare ale acestuia

Descoperire epocala: un anticorp administrat dupa un atac de cord reduce efectele devastatoare ale acestuia

O simplă injecţie administrată pacienţilor în termen de până la 12 ore după un atac de cord sau un accident vascular cerebral ar putea reduce efectele devastatoare ale acestora cu peste jumătate, susţine un nou studiu realizat la Universitatea din Leicester, informează Telegraph în ediţia de marţi.

“Aceasta este potenţial cea mai mare descoperire făcută vreodată în tratamentul infarctului miocardic şi al accidentului vascular cerebral”, a declarat profesorul imunolog Wilhelm Schwaeble. “Nu am putut crede ceea ce am văzut şi nici cardiologii. Ceea ce este uimitor e faptul că medicamentul poate fi administrat la atât de mult timp după un atac”, a precizat Schwaeble despre tratamentul a două dintre cele mai mari ucigătoare afecţiuni din Marea Britanie.

Cercetătorii din Marea Britanie au produs un anticorp care reduce cu peste 60% cicatrizarea fizică a inimii şi creierului, după un atac. Această “realizare epocală” ar putea fi utilizată şi pentru a impiedica organismul să atace transplanturile de organe.

Atacurile de cord şi accidentele vasculare cerebrale sunt cauzate de blocarea fluxului de sânge de către un cheag sau o sângerare, lipsind părţi ale corpului de oxigen. Dar majoritatea daunelor permanente sunt provocate mai târziu – atunci când circulaţia este restabilită în cele din urmă – de o ” carenţă a naturii”, care înseamnă că propria apărare al organismului atacă celulele lipsite de oxigen.

Acest efect, care începe între 9 până la 12 ore de la atacul de cord sau accidentul vascular cerebral, provoacă o inflamaţie masivă şi peste 80% din daunele permanente. Deseori duce la moarte şi la scăderea majoră a calităţii vieţii la supravieţuitorii unui accident cerebral şi unui atac de cord.

Cercetătorii de la Universitatea din Leicester au realizat o injecţie despre care susţin că opreşte în mod eficient organismul să atace celulele lispite de oxigen, fapt care le permite să înceapă să se oxigeneze normal, iar deteriorarea permanentă este redusă în mod semnificativ.

Cercetarea a fost testată pe şoareci şi pe mamifere mai avansate şi s-a demonstrat că are efect şi asupra sângelui uman, în teste de laborator. Se aşteaptă ca testele umane să înceapă în termen de doi ani.

Prof. Schwaeble a declarat că tratamentul ar putea avea un efect chiar mai mare decât statinele, medicamentele hipocolesterolemiante administrate unui număr de peste două milioane de britanici.

Echipa a descoperit mai întâi o moleculă-cheie din proces responsabilă de atacul imun. După identificarea enzimei – numită MASP-2 /Mannan Binding Lectin-Associated Serine Protease-2 / – a dezvoltat un anticorp pentru îndepărtarea ei. Proteina – cu numele de cod OMS646 – este atat de eficientă încât este nevoie de numai două injecţii în prima săptămână pentru a neutraliza complet MASP-2, în timp ce inima se vindecă.

Cercetarea a fost publicată în revista multidisciplinară ”Proceedings of the National Academy of Sciences” (PNAS) şi s-a anticipat că primul studiu clinic se va desfăşura în Unitatea de Cercetare Biomedicală, la Spitalul Glenfield, din Leicester.

The Telegraph aminteşte că aproximativ 62.000 de bărbaţi şi 39.000 de femei din Anglia suferă un atac de cord în fiecare an. Accidentele vasculare cerebrale provoacă peste 49.000 de decese în Marea Britanie, anual. Aproximativ 57.000 de bărbaţi şi 68.000 de femei din Anglia suferă un accident vascular cerebral în fiecare an. Se estimează la aproximativ 1,2 milioane, numărul britanicilor care au suferit un accident vascular cerebral – aproximativ egal distribuit între bărbaţi şi femei.