/Deputatul Tudor Ciuhodaru cere o ancheta parlamentara in cazul spitalelor desfiintate

Deputatul Tudor Ciuhodaru cere o ancheta parlamentara in cazul spitalelor desfiintate

Deputatul PC Tudor Ciuhodaru cere înfiinţarea unei comisii de anchetă parlamentară privind decizia guvernanţilor de a desfiinţa sau comasa 67 de spitale din România, gest catalogat de acesta a fi o încălcare a unuia dintre principiile de bază ale Constituţiei, dreptul la sănătate.
Membru al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, medicul Tudor Ciuhodaru a declarat, sâmbătă, presei, că prin această măsură s-au încălcat drepturile constituţionale ale românilor, motiv pentru care aceste măsuri trebuie reanalizate “pentru ca greşelile să fie corectate înainte ca alţi oameni să mai moară”.


“Domnii Boc, Csecke şi Arafat se cred Sfânta Treime. Ei spun cine trebuie să trăiască şi cine să moară. Oamenii cu “coasa” au hotărât deja că cine nu are şanse trebuie să moară acasă. Pe acelaşi principiu, orice caz grav precum cei bolnavi de cancer, HIV/SIDA sau au suferit un infarct, un accident vascular cerebral trebuie lăsat acasă pentru a nu crea probleme reformei în sănătate. Nimeni nu mai vorbeşte de egalitate de şanse sau de etică şi echitate. Voi cere înfiinţarea unei comisii de anchetă privind desfiinţarea spitalelor pentru ca cei care ne ucid cu premeditare să răspundă”, a spus Ciuhodaru.