/Deputatii au respins motiunea simpla a opozitiei privind sanatatea (sinteza)

Deputatii au respins motiunea simpla a opozitiei privind sanatatea (sinteza)

Camera Deputaţilor a respins, luni, moţiunea simplă pe domeniul Sănătăţii intitulată “Sistemul sanitar din România: Alarmă de cod roşu”, cu 137 de voturi împotrivă, 134 de voturi pentru şi trei abţineri.
Deputaţii au votat în sistem electronic secret.
Moţiunea simplă “Sistemul sanitar din România: Alarmă de cod roşu” a fost depusă pe 2 mai în plenul Camerei Deputaţilor, de liderul deputaţilor Partidului Social Democrat (PSD), Mircea Duşa, purtând semnătura a 114 deputaţi liberali şi social-democraţi.
Potrivit semnatarilor, moţiunea era îndreptată către “adevăraţii” responsabili pentru modul în care sistemul sanitar este distrus sistematic, respectiv preşedintele Traian Băsescu şi Guvernul.


Deputaţii Opoziţiei au susţinut că “în România de azi sistemul sanitar este bolnav, cuprins de metastaze”, motiv pentru care toţi responsabilii în domeniu trebuie să plece.
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat, luni, de la tribuna Parlamentului, că a citit cu atenţie textul moţiunii simple şi a constatat ”un progres” faţă de moţiunea anterioară de la Senat, în sensul că o depăşeşte la “capitolul incoerenţă”.
Potrivit acestuia, contradicţiile sunt evidente, întrucât i se pare “cel puţin ciudat şi chiar hilar” să fie criticată alocarea a 3% din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pentru cheltuieli de administrare a Casei Naţionale pentru Asigurări de Sănătate, prevedere care exista de la intrarea în vigoare a Legii 95/2006 promovată de fostul ministru Eugen Nicolăescu.
“Tot împotriva acestui ministru probabil că se îndreaptă vehemenţa cu care moţiunea contestă şi operaţionalizarea aberaţiilor politicii guvernamentale referitoare la cadrul de sănătate. Probabil şi această aberaţie a fost prevăzută în aceeaşi Lege 95/2006. În anul 2009, când ministrul Sănătăţii era Bazac, sumele alocate pentru medicina primară au scăzut cu cel mai mare procent – 35% – aşa cum se afirmă în moţiune. Partea liberală ar trebui să fie mai îngăduitoare cu domnul ministru Bazac, deoarece procentul de reducere, deşi rămâne cel mai mare din epoca postdecembristă, a fost doar de circa 25% din anul anterior”, a afirmat demnitarul.
El a arătat că şi foştii miniştri ai sănătăţii de la PSD şi PNL vorbeau despre reducerea numărului de spitale şi a amintit în acest sens că fostul ministru Ion Bazac susţinea, în ianuarie 2009, că România avea nevoie doar de 150 de spitale.
“Guvernul actual a fost singurul care şi-a asumat riscul politic de trecere de la vorbe la fapte reale”, a mai spus ministrul Sănătăţii, adăugând că există şi alte afirmaţii în moţiune care arată “necunoaşterea sau ignorarea” unor prevederi specifice ale cadrului legal referitor la sectorul de sănătate.
Cseke Attila a mai spus că şi următorul ministru al Sănătăţii va fi la fel de criticat, întrucât domeniul sanitar este “greu, rigid şi conservator uneori”.
“Este un domeniu extraordinar de greu de gestionat şi unul – aş spune – rigid, conservator uneori. Îmi exprim convingerea că trebuie cumva şi este convingerea noastră a politicienilor, a tuturor, de a găsi un moment în care să convenim că toţi trebuie să privim acest sistem sanitar ca unul prioritar”, a afirmat Cseke Attila. El a precizat că va rămâne un puternic susţinător al descentralizării.
Deputatul PNL Eugen Nicolăescu a afirmat, luni, în cadrul dezbaterilor pe marginea moţiunii simple pe domeniul Sănătăţii, că actuala reformă este făcută “la comanda FMI” şi presupune doar “reduceri de paturi, de fonduri pentru medicamente şi de personal medical”.
“A venit Guvernul prin domnul ministru să ne spună tuturor ce reformă minunată fac dumnealor în România. Reforma din România în sănătate e la comanda FMI. Este o reformă care se referă la reducere de paturi, reducere de fonduri pentru medicamente, reducere de personal medical, reducere de orice. (…) Nimeni nu vede că se face reformă, numai Guvernul crede că se face reformă. Şi atunci cine trebuie să-şi asume această reformă? Noi, parlamentarii din Opoziţie, nu ne-o asumăm pentru că este proastă, este împotriva cetăţenilor. De aceea am făcut această moţiune, ca lumea să ştie că nu suntem de acord cu o reformă făcută la comanda FMI şi cu măsuri incoerente care nu au de-a face cu cetăţeanul român”, a declarat Nicolăescu.
Parlamentarul liberal a arătat că actuala Putere este cea care poartă răspunderea situaţiei în care se află în acest moment sistemul de sănătate şi a cerut guvernanţilor să-şi asume această responsabilitate în faţa cetăţenilor.
Deputatul democrat-liberal Ştefan Drăgulescu a apreciat, în discursul său din cadrul dezbaterii la moţiunea simplă pe Sănătate a Opoziţiei, că sistemul românesc de sănătate a fost influenţat de factorul politic începând din 1990 încoace.
”Întotdeauna, fiecare partid politic când este la putere are un discurs şi când este în opoziţie are alt discurs”, a spus profesorul Ştefan Drăgulescu, deputat PDL, în plenul Camerei Deputaţilor.
Acesta a trecut în revistă etapele transformării sistemului de sănătate românesc, începând cu 1990 şi a punctat toate aspectele pozitive regăsite în mandatele foştilor deţinători ai portofoliului de la Sănătate, începând de la profesorul Iulian Mincu şi până la Cseke Attila. Referindu-se la predecesorul lui Cseke Attila, Ionuţ Bazac, deputatul Ştefan Drăgulescu a subliniat că în cazul în care în locul lui Cseke Attila ar fi fost Ionuţ Bazac, ar fi votat la fel, adică împotriva moţiunii.
Sistemul de sănătate trebuie reformat, el trebuie să ducă la realizarea unor condiţii de tratament cu totul altele decât cele existente în prezent, a afirmat, luni, deputatul PSD Florian Popa, la dezbaterile pe marginea moţiunii simple pe domeniul Sănătăţii. În opinia sa, a schimba un sistem de sănătate este extrem de dificil din cauza unor factori umani absolut greu de urmărit şi de apreciat în mişcarea lor.
“A schimba un sistem de sănătate e ca şi cum ai schimba obiceiul alimentar al unui popor, care este mult mai greu de schimbat decât istoria lui, prin ceea ce a făcut el. (…)Eu nu cred că în sănătate problemele trebuie privite politic, nu cred că un ministru al Sănătăţii – şi numai câteva partide nu au dat în România ministru al Sănătăţii – ca persoană poate face neapărat politică pe seama sănătăţii poporului”, a afirmat dr. Florian Popa, deputat social-democrat.
În opinia sa, interesul pentru sănătate este mic şi foarte mic, printre altele, la prezentările moţiunilor de cenzură şi în faţa unei reformări reale a sistemului.
“O reformă reală nu trebuie lăsată – şi am mai spus asta – în mâna orbului care să învârtă o făclie de reformă şi în mişcarea lui nevinovată să dea foc şi să se aleagă praful”, a susţinut medicul Florian Popa.
La rândul său, social-democratul Nicolae Bănicioiu a declarat că pledează pentru dreptul la viaţă.
“Am venit astăzi conform voinţei alegătorilor care m-au trimis în Parlament, sper că şi dumneavoastră i-aţi consultat, am venit să pledez pentru dreptul la viaţă. Nu este o pledoarie politică, nu este o rugăminte într-un interes nici personal, nici pecuniar, vreau doar să vă rog să garantaţi ceea ce vă cere şi Constituţia – dreptul la viaţă”, a declarat deputatul PSD Nicolae Bănicioiu.