/Decana de varsta a omenirii, o brazilianca de 114 ani (Guinness)

Decana de varsta a omenirii, o brazilianca de 114 ani (Guinness)

Maria Gomes Valentim, o braziliancă de 114 ani, a devenit miercuri decana de vârstă a omenirii în cartea recordurilor Guinness, detronând-o pe americanca Besse Cooper, mai “tânără” decât ea cu 48 de zile, informează AFP.

“Cartea Recordurilor Guinness, autoritate mondială în atribuirea acestui titlu, poate confirma astăzi /miercuri/ că brazilianca Maria Gomes Valetim a obţinut titlul de ‘Persoana cea mai vârstnică din lume”, fiind în etate de 114 ani şi 313 zile”, a semnalat Guinness Book pe pagina sa internet.

Până acum, Guinness o recunoştea pe Besse Cooper, născută în 26 august 1896 în Tennessee, ca decană mondială.

Dna Gomes s-a născut în 9 iulie 1896, în satul Carangola /statul brazilian Minas Gerais/, unde trăieşte şi în prezent. Intervievată de Guinness, noua decană a omenirii îşi atribuie longevitatea “dietei salvatoare” care include “un pahar de vin din timp în timp “. “Având mâinile foarte puternice, ea este capabilă încă să mănânce singură”, subliniază comunicatul.

Văduvă din 1946, Maria Gomes Valentim primeşte o pensie echivalentă cu 338 de dolari, reprezentând un salariu minim în Brazilia. Ea foloseşte un scaun rulant şi a recurs la sistemul de sănătate public de nevoie pentru că nu are suficiente resurse pentru a-şi plăti o asistenţă medicală privată.

Dna Gomes are un fiu, patru nepoţi şi şapte strănepoţi.