/Daniel Constantin (PC): Ne vom concentra eforturile sa avem o motiune de cenzura care sa redea speranta romanilor

Daniel Constantin (PC): Ne vom concentra eforturile sa avem o motiune de cenzura care sa redea speranta romanilor

Preşedintele Partidului Conservator (PC), Daniel Constantin, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că toţi conservatorii îşi vor concentra eforturile ca în perioada următoare să poată avea o moţiune de cenzură ”care să aibă cu adevărat şanse şi să redea speranţa românilor”.
“Există – aşa cum am mai spus-o – semnale foarte puternice că în perioada următoare – şi sper ca şi noi, PC, să dăm un semnal bun nu neapărat clasei politice, dar populaţiei care aşteaptă de foarte mult timp acest lucru – ca foarte mulţi membri ai PDL să plece de la acest partid chiar şi înainte de congresul lor, dar mai ales după ce se va încheia această bătălie care vedem că macină, (…) iar după această – zic eu – debarcare, să existe premise cu adevărat că putem înlătura această pacoste portocalie, care iată că a ocupat şi structurile centrale, şi structurile locale ale României”, a afirmat Daniel Constantin.


El a dat asigurări că PC face ”toate eforturile ca într-un timp cât mai scurt această putere să fie înlocuită”.
”Ne vom concentra cu toţii eforturile ca în perioada următoare să putem avea cu adevărat o moţiune de cenzură care să aibă cu adevărat şanse şi să redea, în primul rând, speranţa românilor”, a spus preşedintele PC.
În altă ordine de idei, el a amintit că pentru PC, luna mai este luna de luptă împotriva consumului de etnobotanice şi a anunţat că s-a stabilit calendarul evenimentelor derulate în acest sens, împreună cu Fundaţia Societatea Civilă pentru Democraţie.
“În afară de spotul publicitar care va promova această campanie, vom avea o strângere de semnături în teritoriu (…), membrii PC vor merge din uşă în uşă pentru a strânge semnături pentru o lege care se află deja în Parlamentul României şi care interzice total, mai mult decât atât, chiar pedepseşte cu închisoarea pe cei care comercializează etnobotanice”, a adăugat preşedintele PC.