/Dambovita: Intarzieri de doi ani la recalcularea pensiilor

Dambovita: Intarzieri de doi ani la recalcularea pensiilor

Casa de Pensii Dâmboviţa înregistrează întârzieri la prelucrarea dosarelor de recalculare a pensiei de până la doi ani, conducerea instituţiei punând această situaţie pe seama volumului mare de muncă al angajaţilor şi a problemelor de depozitare a actelor.
”Din cereri de recalculare a drepturilor mai avem 1.000, care vor fi soluţionate până în luna septembrie. Sunt cereri din 2009 şi 2010. În momentul de faţă, toate cererile noi sunt soluţionate în termen de 45 de zile”, a declarat, luni, directorul Casei de Pensii Dâmboviţa, Lucian Pistriţu.
În acest an, 290 de dâmboviţeni şi-au pierdut pensia de boală, în urma expertizelor medicale efectuate fiind declaraţi apţi de muncă.


”În cadrul Serviciului de Expertiză Medicală s-au înregistrat, în acest an, peste 4.700 de revizuiri de dosare medicale, din care au rezultat peste 270 de ameliorări şi 290 de depensionări. Urmare a revizuirii anuale, medicul constată că persoana care era încadrată, de exemplu, în gradul trei de invaliditate nu mai îndeplineşte condiţiile, deci este aptă de muncă”, a adăugat directorul Casei de Pensii Dâmboviţa.
El a precizat că cei care au fost declaraţi apţi de muncă în urma expertizelor medicale provin de pe raza întregului judeţ, nu din zona Moreni, unde Casa de Pensii a efectuat anii trecuţi un audit în urma căruia circa 3.000 de pensii pe caz de boală au fost anulate. Comisia de audit a Casei Naţionale de Pensii şi Poliţia au descoperit că jumătate dintre dosarele de pensionare erau ilegale, că oamenii au dat bani la medici şi asistente pentru a obţine certificate medicale false.
”Acea acţiune legată de cabinetul de expertiză Moreni, legată de controlul efectuat de Casa Naţională de Pensii a fost finalizată la sfârşitul anului trecut. În acest moment, noi desfăşurăm partea administrativă de încetare a acelor dosare pe care s-au găsit probleme. Urmează ca la încheierea activităţii noastre administrative să tragem linie şi să se înceapă activitatea în zona DNA”, a precizat directorul Casei de Pensii Dâmboviţa, Lucian Pistriţu.
La nivelul judeţului Dâmboviţa sunt circa 121.000 de pensionari, dintre care 24.000 pe caz de boală.