/Copiii institutionalizati din Romania prezinta semne de imbatranire celulara prematura (studiu)

Copiii institutionalizati din Romania prezinta semne de imbatranire celulara prematura (studiu)

Studiile efectuate la copiii instituţionalizaţi din România au constatat că durata de timp petrecută în condiţii de sărăcie şi de neglijare se corelează cu un IQ mai mic şi cu probleme de comportament. Un nou studiu, condus de cercetătorii de la Spitalul de Copii din Boston şi de la Universitatea Tulane indică că viaţa plină de privaţiuni dusă de aceşti copii le afectează chiar şi cromozomii, scurtându-le prematur structurile ADN situate la extremitatea acestora (cunoscute sub numele de telomeri) şi grăbind procesul de îmbătrânire celulară, scrie site-ul prnewswire.com în ediţia de marţi.

Studiul, publicat online în această săptămână în revista Molecular Psychiatry, este primul care constată o asociere între condiţiile adverse de viaţă şi lungimea telomerilor la copii. Cercetarea face parte din proiectul Bucharest Early Intervention Project (BEIP), care efectuează un studiu clinic, pe termen lung, asupra a două grupuri de copii instituţionalizaţi: cei care au rămas în orfelinate şi cei care au fost beneficiat de asistenţa maternală de calitate la diferite vârste.

Studiile de laborator efectuate de Stacy Drury şi colegii săi de la Universitatea Tulane au examinat mostre de ADN prelevate din gurile copiilor din România (62 de băieţi şi 47 de fete) şi au descoperit că acei copii care au petrecut mai mult timp în îngrijirea instituţională înainte de vârsta de 5 ani au lungimea telomerilor semnificativ mai mică (în raport cu cea estimată pentru vârsta lor) atunci când au ajuns la vârsta de 6-10 ani.

“Copiii instituţionalizaţi la vârste mici au telomeri mai scurţi, ceea ce poate conduce ulterior la consecinţe asupra sănătăţii, inclusiv la îmbătrânirea prematură”, explică Charles Nelson, directorul Laboratoarelor de Neuroştiinţă Cognitivă din cadrul spitalului amintit şi cercetător principal în cadrul BEIP.

Chiar dacă semnificaţia biologică actuală a acestor observaţii nu este cunoscută, cercetătorii notează faptul că studiile efectuate pe adulţi au asociat o lungime mai mică a telomerilor cu defecte cognitive şi o rată mai crescută a bolilor cardiovasculare şi a cancerului.

Studiul BEIP contribuie la o zonă de cercetare din ce în ce mai largă care leagă condiţiile adverse din primii ani ai vieţii de lungimea telomerilor. În 2004, Elizabeth Blackburn (care a primit un premiu Nobel, în 2009, pentru co-descoperirea acestora) şi Elisa Epel, ambele de la Universitatea din California, San Francisco, au indicat că femeile care au avut grijă de copii cu boli cronice aveau telomeri mai scurţi – echivalentul pierderii a 9 – 17 ani de viaţă. Alte studii au descoperit o lungime mai scurtă a telomerilor la adulţii care trăit în condiţii proaste, au suferit abuzuri sau au avut boli grave în copilărie.

Studiul BEIP a constatat, de asemenea, o diferenţă în ceea ce priveşte rezultatele obţinute la fete şi la băieţi. Dacă la fete, cantitatea de timp petrecută în orfelinat înainte de evaluarea iniţială (realizată în medie la 22 de luni de viaţă) a fost cel mai puternic predictor de scurtare a telomerilor în timpul mijlocului copilăriei, la băieţi, valoarea îngrijirii instituţionale cumulată la evaluarea realizată la 54 de luni s-a dovedit cel mai puternic predictor.

Orfelinatele româneşti, care găzduiesc în mare parte copii abandonaţi, nu orfani, s-au făcut vinovate de severe neglijări ale copiilor. Această situaţie, scrie PR Newswire, este o moştenire a anilor ’60, atunci când dictatorul comunist român Nicolae Ceauşescu impozita toate familiile care au aveau mai puţin de cinci copii. Atunci când familiile au început să aibă copii pe care nu-i mai puteau creşte, Ceauşescu a construit centre de plasament pentru copii. Până în 1989, atunci când regimul lui Ceauşescu a căzut, peste 170.000 de copii români trăiau în orfelinate.

Până la momentul în care studiul BEIP a început în 2000, guvernul român începuse procesul de reuniune a acestor copii cu familiile lor, reducând populaţia instituţionalizată din România la jumătate. Îndemnat de constatările BEIP, guvernul a interzis instituţionalizarea copiilor mai mici de 2 ani, cu excepţia cazului în care aceştia aveau handicapuri grave şi a iniţiat o reţea de plasare a copiilor instituţionalizaţi în familii.

Studiul a fost sprijinit de Centrul pentru Dezvoltarea Copilului de la Universitatea Harvard, de Fundaţia John D. şi Catherine T. MacArthur, de Fundaţia Familia Binder, de Facultatea de Medicină a Universităţii Tulane, şi de Fundaţia de Cercetare a Minţii şi Comportamentului (fostă NARSAD).