/Copiii din orasul Fukushima vor fi echipati cu dozimetre personale

Copiii din orasul Fukushima vor fi echipati cu dozimetre personale

Municipalitatea din Fukushima /nord-estul Japoniei/ a anunţat marţi că va echipa, din această toamnă, un număr de 34.000 de copii cu dozimetre personale, pentru a linişti familiile preocupate de radioactivitatea provenită de la centrala nucleară accidentată în urma seismului din martie, relatează AFP.

Municipalitatea le va distribui echipamentele tuturor copiilor cu vârste între 4 şi 15 ani, iar aceştia urmează să le aibă în permanenţă asupra lor timp de 3 luni, a menţionat pentru France Presse un responsabil al biroului pentru educaţie.

Oraşul Fukushima se află la circa 60 de kilometri de centrala avariată, adică în afara zonei de interdicţie cu o rază de 20 km decretată de autorităţi, dar o mare parte din locuitori sunt încă îngrijoraţi de riscul presupus de radiaţii, a precizat responsabilul citat.

Acesta a subliniat că nivelul de radioactivitate din oraş se află în momentul de faţă sub limita oficială de risc pentru sănătate.

Dozimetrele distribuite copiilor vor fi verificate lunar pentru a constata cantitatea de radiaţii acumulată, a mai spus el.