/Consumul de canabis dublează riscul de accident rutier

Consumul de canabis dublează riscul de accident rutier

Consumul de canabis în cele 12 ore care preced conducerea maşinii dublează riscul de a provoca sau de a suferi un accident rutier, arată un studiu al British Medical Journal, menţionat de cotidianul Le Soir.
Cu cât cantitatea de canabis consumată este mai mare, cu atât creşte riscul de accident, se mai spune în studiul desfăşurat pe 50.000 de persoane. Circa 15% dintre conducătorii auto cu vârste cuprinse între 17 şi 39 de ani recunosc că au consumat canabis cu până la 12 ore înainte să se urce la volan.

Autorii studiului afirmă că autorităţile publice subestimează rolul pe care-l joacă canabisul în accidentele rutiere şi recomandă controale mai stricte, ţinând seama că cel mai consumat drog din lume este tocmai canabisul.

Nu se poate recomanda un consum moderat şi rezonabil de canabis, pentru că el determină producerea de dopamină, care dopează organismul în mod eterogen, potrivit lui Isidore Pelc, profesor de psihologie intervievat de Le Soir. AGERPRES