/Consumul a trei banane pe zi ar putea reduce riscul de accident vascular cerebral

Consumul a trei banane pe zi ar putea reduce riscul de accident vascular cerebral

Consumul a trei banane pe zi ar putea reduce riscul de accident vascular cerebral, sunt de părere cercetători americani, scrie în ediţia sa de miercuri cotidianul britanic Daily Mail.
O banană la micul dejun, una la prânz şi alta la cină oferă suficient potasiu pentru a diminua cu circa 21 % riscurile formării unui cheag de sânge pe creier.
Cercetările, întreprinse de specialişti britanici şi italieni, sugerează faptul că mii de cazuri de atacuri vasculare ar putea fi prevenite prin consumul altor alimente bogate în potasiu, cum ar fi spanacul, nucile, laptele, peştele şi lintea.
Cu toate că studii anterioare arătau că bananele ar putea fi importante pentru controlul presiunii arteriale şi prevenirea accidentelor vasculare, rezultatele n-au fost întotdeauna notabile.


În ultimele cercetări, publicate în Journal of the American College of Cardiology, specialiştii au analizat datele provenite de la un număr de 11 studii diferite, datând de la jumătatea anilor ’60, şi au fost regrupate, obţinându-se un rezultat global.
S-a constatat că o doză zilnică de potasiu de circa 1.600 miligrame, mai puţin de jumătate din doza zilnică recomandată în Regatul Unit pentru un adult de 3.500 miligrame, este suficientă pentru a reduce riscul de accident vascular cerebral cu peste 20 %.
O banană medie conţine circa 500 miligrame de potasiu, care contribuie la scăderea presiunii arteriale şi controlul echilibrului de fluide din corp.
Scăderea potasiului din organism poate duce la ritm cardiac neregulat, iritabilitate, greaţă şi diaree.
Cercetători de la Universitatea din Warwick şi de la Universitatea din Napoli au afirmat că doza de potasiu în majoritatea ţărilor este cu mult sub doza medie recomandată. Dacă oamenii ar consuma mai multe alimente bogate în potasiu şi ar reduce şi consumul de sare, rata anuală a deceselor pe glob din cauza accidentelor vasculare cerebrale ar putea scădea cu mai mult de un milion pe an.
În Regatul Unit, circa 200 de persoane mor zilnic ca urmare a accidentelor vasculare cerebrale, care survin de obicei când se formează un cheag ce blochează alimentarea cu sânge a creierului.
Mult mai multe persoane rămân însă cu handicap şi sunt în pericol de a suferi un al doilea sau al treilea atac vascular care s-ar putea solda cu deces.
Tratamentul şi îngrijirea a circa 100.000 de persoane care au suferit atacuri vasculare în Regatul Unit costă anual NHS /National Health Service/ circa 2,3 miliarde de lire sterline.
Doar cancerul şi bolile de inimă provoacă mai multe decese.