/Consulatul Romaniei de la Milano a solicitat tratament sanitar pentru detinutul roman aflat in greva foamei

Consulatul Romaniei de la Milano a solicitat tratament sanitar pentru detinutul roman aflat in greva foamei

Consulatul General al României de la Milano a solicitat autorităţilor locale italiene instituirea măsurii extraordinare a tratamentului sanitar obligatoriu asupra deţinutului român aflat în greva foamei, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Doris Mircea.
“Consulatul General de la Milano a solicitat autorităţilor locale instituirea măsurii extraordinare a tratamentului sanitar obligatoriu asupra deţinutului, măsură de natură să întrerupă greva foamei. Asta înseamnă că i se aplică probabil anumite medicamente. În momentul în care o instituţie a statului român solicită acest lucru, în mod normal aceasta se pune în aplicare în termenul prevăzut de lege”, a afirmat oficialul MAE.


De asemenea, Consulatul General al României la Milano a avut în atenţie cazul cetăţeanului român aflat în greva foamei, iar acesta a beneficiat de asistenţa consulară, medicală şi juridică corespunzătoare în astfel de cazuri, a mai precizat Doris Mircea.
Florin Istrati (43 de ani), originar din comuna Matca (judeţul Galaţi), a intrat în greva foamei la jumătatea lunii februarie, el fiind închis în penitenciarul Bollate (Milano) pentru viol şi proxenetism. Românul a fost condamnat de Secţia a 9-a Penală a Tribunalului din Milano la şase ani de închisoare. Potrivit unui ziar local, acesta ar fi declarat că fapta pentru care a fost condamnat a avut loc în urmă cu 17 ani, moment în care el nici nu s-ar fi aflat în Italia.