/Constanta: Turista strivita intre doua masini, pe drumul national dintre statiunile litoralului

Constanta: Turista strivita intre doua masini, pe drumul national dintre statiunile litoralului

O bucureşteancă a fost grav rănită după ce, în timp ce se afla în spatele maşinii sale staţionate regulamentar pe marginea DN 39 Constanţa-Mangalia, a fost lovită de un autoturism al cărui şofer a pierdut controlul direcţiei, iar femeia a fost strivită între cele două autovehicule.

Dispecerul Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Constanţa a declarat, pentru AGERPRES, că în urma coliziunii, turistei, în vârstă de 52 de ani, i-au fost amputate ambele picioare, femeia fiind transportată cu ambulanţa la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă.

Vinovat de producerea tragediei petrecute duminică seară este un tânăr în vârstă de 19 ani care, aflat la volanul unui BMW înmatriculat în Bulgaria, la intrarea în localitatea Tuzla, a pierdut controlul direcţiei maşinii şi a intrat într-un autoturism Infinity staţionat în afara părţii carosabile a drumului naţional şi în spatele căruia se afla femeia respectivă.
Şoferul este cercetat penal pentru vătămare corporală gravă din culpă.

Sâmbătă, în localitatea Valu lui Traian, un bătrân a murit după ce un bucureştean care se deplasa cu maşina către litoral a aţipit la volan, a intrat într-un autoturism parcat pe trotuar, iar acesta a ricoşat în gardul unei case strivind pietonul.