/Constanta: Reconstituire in cazul unei fetite de patru ani, gasita dupa cateva zile de la disparitie

Constanta: Reconstituire in cazul unei fetite de patru ani, gasita dupa cateva zile de la disparitie

Poliţiştii au încercat să reconstituie, miercuri, traseul pe care l-a parcurs o fetiţă în vârstă de patru ani, care a dispărut la începutul lunii iunie din Medgidia şi a fost găsită după patru zile de căutări, însă anchetatorii nu exclud ipoteza ca micuţa să fi fost răpită.
Reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa au declarat, pentru AGERPRES, că în urma reconstituirii nu s-a putut stabili cu exactitate dacă micuţa, în perioada în care a lipsit de acasă, s-a aflat în compania vreunei persoane, afirmaţiile fetei nefiind edificatoare, deoarece ea s-a exprimat cu mare greutate, folosind mai mult cuvintele ‘da’ şi ‘nu’.


Copilul a lăsat însă să se înţeleagă că, după ce a plecat din faţa casei, ar fi fost urcată într-o maşină condusă de o femeie, în care erau şi doi bărbaţi, şi a fost dusă apoi într-o casă unde erau mai mulţi copii. Ulterior, ea ar fi fost lăsată să plece.
Fetiţei i-au fost prezentate mai multe fotografii cu infractori aflaţi în evidenţele Poliţiei Medgidia, dar nu a putut recunoaşte nicio persoană.
Paulina Elena a dispărut pe 3 iunie, din Medgidia, şi a fost găsită, în noaptea de 6 spre 7 iunie, după ce un mecanic de locomotivă a văzut-o printre şinele de cale ferată, în zona triajului CFR din localitate.
Potrivit poliţiştilor, copilul nu a fost victima vreunei infracţiuni, era deshidratată când a fost găsită şi a fost transportată la spital pentru a i se acorda îngrijirile medicale necesare.
Micuţa a fost căutată în zadar de zeci de poliţişti şi jandarmi, timp de patru zile, folosindu-se şi un câine de urmă, rudele ei şi autorităţile temându-se ca ea să nu-şi fi pierdut viaţa.
Copilul se afla, de o perioadă de timp, împreună cu mama ei, la rudele de la Medgidia, femeia plecând de acasă, din judeţul Iaşi, în urma neînţelegerilor pe care le avea cu soţul ei.
Ajunsă la Medgidia împreună cu fetiţa, Rodica Vişan a început să lucreze ca zilier în domeniul agriculturii, iar când fetiţa a dispărut, mama era plecată de acasă la muncă, copilul fiind lăsat în grija mătuşii.