/Constanta: Heliportul Spitalului Judetean, modernizat de trupe NATO de la Baza militara Mihail Kogalniceanu

Constanta: Heliportul Spitalului Judetean, modernizat de trupe NATO de la Baza militara Mihail Kogalniceanu

Heliportul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa va fi modernizat de forţele NATO de la Baza militară Mihail Kogălniceanu pentru a putea fi utilizat şi de aeronave militare, nu doar de elicoptere SMURD, a declarat, miercuri, managerul unităţii medicale, dr. Dan Căpăţână.
”Avem o promisiune din partea Comandamentului NATO de la Kogălniceanu şi au şi început demersurile de a moderniza heliportul din curtea Spitalului Judeţean. Ei sunt în faza de proiectare, au luat legătura cu un proiectant care să facă un proiect astfel încât să poată să fie autorizat de autoritatea aeronautică şi să poată primi şi alte aeronave mai mari decât elicopterele SMURD care nu zboară noaptea”, a afirmat, într-o conferinţă de presă, reprezentantul SCJU.


Acesta a menţionat că militarii NATO doresc să se implice şi să construiască un heliport care le va folosi şi lor, inclusiv în cadrul exerciţiilor comune, fără ca spitalul să plătescă ceva în realizarea respectivei investiţii.
La începutul acestei săptămâni, SCJU şi Regia Autonomă Judeţeană de Apă (RAJA) Constanţa au semnat un protocol de colaborare cu Ministerul Apărării Naţionale – Flotila 86 Aeriană pentru asigurarea evacuării medicale aeriene în cadrul exerciţiului Black Sea Rotational Force-2011/BSRF-11 care se va desfăşura la Babadag, iar marţi pe heliportul regiei au avut loc primele antrenamente.
Protocolul încheiat este valabil până la jumătatea lunii septembrie a acestui an.
Obiectul protocolului urmăreşte realizarea serviciului de evacuare medicală, pentru salvarea vieţii şi integrităţii corporale a personalului forţelor armate participante la exerciţiul BSRF-11, din România, Statele Unite, Ucraina, Republica Macedonia şi Azerbaidjan, pe timpul desfăşurării activităţilor militare sau în situaţii de urgenţă.
RAJA Constanţa pune la dispoziţia Flotilei 86 Aeriană terenul de aterizare – heliportul din curtea sediului central, precum şi o echipă formată din două persoane pentru intervenţie, în cazul în care pot apărea anumite probleme.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa trebuie să asigure resursele materiale şi umane necesare transferului pacientului de la aeronavă la spital.