/Cluj: Specialisti in ATI au discutat despre riscurile profesiei si securitatea pacientilor

Cluj: Specialisti in ATI au discutat despre riscurile profesiei si securitatea pacientilor

Specialişti în Anestezie-Terapie Intensivă (ATI) au discutat, vineri şi sâmbătă, la Cluj-Napoca, la simpozionul intitulat “Zilele anesteziologice clujene”, aspecte referitoare la securitatea pacientului în anestezie, problematica anesteziei intravenoase totale (TIVA) şi cu propofol TCI (Target Controled Infusion), comparativ cu cea inhalatorie, precum şi despre anestezia pediatrică.
Profesorii universitari şi medicii participanţi la reuniune au abordat teme privind riscurile din ATI, reversibilitatea stării de conştienţă, tehnicile moderne de resuscitare a pacienţilor cu complicaţii în sedarea pre-operatorie, monitorizarea funcţiilor vitale ale pacientului, anestezia pediatrică în afara sălii de operaţie, cu precizări referitoare la diagnosticul morţii cerebrale. În cadrul discuţiilor au fost explicate opţiunile pentru o anestezie totală (TIVA), sau limitată la zona operatorie ori care a suferit o leziune sau un traumatism.


Printre comunicările de interes susţinute în cadrul reuniunii s-au numărat cele despre riscul în anestezia prin aspiraţie, anestezia la copiii cu probleme neuromusculare, sau rolul comunicării cu pacientul în ATI, susţinute de cadre didactice din ţară şi din străinătate, precum profesorii universitari clujeni Iurie Acalovschi, Călin Mitre şi Daniela Ionescu, prof. dr. Leonard Azamfirei de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, profesorul Leo Booij de la Radboud University din Nijmegen (Olanda), prof. dr. Bela Fulesdi de la Universitatea din Debrecen (Ungaria), dr. Alfredo Del Gaudio (Italia), şi prof. univ. dr. Marcel Vercauteren de la Universitatea din Antwerp (Belgia).
Simpozionul a fost organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) “Iuliu Haţieganu”, Societatea Română de ATI şi Asociaţia pentru Cercetare în ATI din Cluj-Napoca – care a luat fiinţă în 2005.