/Cluj: Senatorul Serban Radulescu spune ca masurile luate de Guvern nu aduc multumirea sociala

Cluj: Senatorul Serban Radulescu spune ca masurile luate de Guvern nu aduc multumirea sociala

Senatorul Şerban Rădulescu a declarat luni, pentru AGERPRES, că decizia sa de a nu mai face parte din grupul parlamentar al democrat-liberalilor are la bază faptul că măsurile luate de Guvernul PDL nu aduc mulţumirea socială.
“Am fost ales prin vot uninominal pe nişte proiecte ale PDL şi ale mele, proiecte care au fost acceptate de electorat prin votul pe care mi l-au acordat pentru scorul convingător cu care am câştigat alegerile. După aceea, lucrurile au evoluat în aşa natură încât măsurile luate de Guvernul PDL nu au adus şi nu ştiu cum vor putea să aducă mulţumirea socială, care, după mine, este ţelul suprem al oricărui partid care guvernează sau care vrea să guverneze”, a afirmat Şerban Rădulescu.
Senatorul clujean a spus că proiectele sale n-au putut fi puse în practică din cauza unor decizii de partid în care n-a fost consultat.


“Proiectele mele n-au putut să fie puse în practică şi din cauza unor decizii care s-au luat la centru sau local, decizii la care eu nu am luat parte, n-am fost implicat cu nimic în ele. Atunci mi-am zis că nu pot să accept să fiu culpabil în faţa celor care mi-au acordat încredere şi am luat această hotărâre”, a menţionat Şerban Rădulescu, adăugând că nu exclude posibilitatea de a se alătura altui partid în viitorul apropiat.
Fostul senator democrat-liberal a declarat că n-au existat presiuni asupra sa din partea colegilor din PDL, care au fost informaţi de intenţia sa.
“Am avut discuţii prieteneşti şi colegiale cu ei, sunt oameni cu care chiar m-a simţit bine şi pe care îi respect”, a conchis senatorul clujean.
Şerban Rădulescu este medic chirurg, profesor universitar şi a fost preşedintele PNŢCD Cluj.
La Cluj-Napoca, PDL a câştigat toate cele şase posturi de parlamentari la alegeri – patru deputaţi şi doi senatori -, iar în prezent au rămas cu doar patru parlamentari după plecarea senatorului Şerban Rădulescu şi a deputatului Mircia Giurgiu.