/Cluj: Populatia este multumita de serviciile medicilor, nu si de sistemul sanitar, spune Adriana Dancu (IRES)

Cluj: Populatia este multumita de serviciile medicilor, nu si de sistemul sanitar, spune Adriana Dancu (IRES)

Populaţia este mulţumită de serviciile medicilor, dar are o profundă insatisfacţie faţă de condiţiile oferite de sistemul sanitar din România, a declarat, marţi, directorul de cercetare al Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), Adriana Dâncu, la seminarul cu tema “Sistemul de asigurări de sănătate în colaps! Asigurările private de sănătate o alternativă?”.
Directorul de cercetare al IRES a evidenţiat că aprecierea faţă de medici se răsfrânge asupra percepţiei generale asupra sistemului sanitar, dar există şi reversul medaliei – percepţia negativă asupra sistemului sanitar o poate influenţa pe cea asupra performanţei medicilor.


“Este foarte important ca aceste două aspecte ale îngrijirii medicale să fie la un nivel comparabil de performanţă. Cetăţenii spun că, în acest moment, nu se întâmplă acest lucru. Cele mai mari nemulţumiri ale populaţiei se referă la faptul că nu i se oferă suficiente facilităţi atunci când are nevoie de îngrijiri medicale. Adică oamenilor nu li se pare normal să fie nevoiţi să contribuie în plus cu bani, de vreme ce este vorba de un sistem public de sănătate”, a arătat directorul de cercetare al IRES, la seminarul organizat de IRES, împreună cu Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) şi Primăria Cluj-Napoca.
Adriana Dâncu a precizat că IRES o realizat o serie de studii care relevă gradul de mulţumire a populaţiei faţă de serviciile medicale şi faţă de aspecte punctuale din cadrul sistemului medical.
“Este important să se ţină cont de evaluarea clienţilor, în orice fel de serviciu sau în orice sistem. De regulă, în sistemul public de sănătate nu se ţine cont de aceste aspecte. Prin studiile pe care le efectuăm încercăm să oferim o perspectivă a populaţiei faţă de modul în care i se acordă îngrijirile medicale şi a nevoilor sale reale de îngrijire. Am constatat că performanţa medicilor îi mulţumeşte mult pe pacienţi, la fel şi serviciile acordate de aceştia”, a arătat Adriana Dâncu.
În opinia sa, asigurările private de sănătate ar putea fi o alternativă, cu condiţia să fie bine puse la punct.
“Tema seminarului de azi vizează să releve tocmai dacă acest sistem privat funcţionează, iar dacă nu este aşa să vedem care sunt soluţiile pentru a pune acest mecanism în mişcare”, a declarat Adriana Dâncu.