/Cluj: Mai multe cladiri centrale din Cluj-Napoca pun in pericol trecatorii

Cluj: Mai multe cladiri centrale din Cluj-Napoca pun in pericol trecatorii

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a recunoscut, miercuri, că în zona centrală a oraşului există mai multe clădiri de pe care poate cădea tencuiala, la fel cum s-a întâmplat marţi, când trei copii au fost răniţi de bucăţile desprinse dintr-un balcon.
‘Nu sunt foarte multe asemenea clădiri, există o hartă a acestor clădiri, care se tot actualizează. În zona centrală ne-au mai rămas trei clădiri, dintre care două sunt în proces’, a declarat, pentru AGERPRES, Sorin Apostu.
El a precizat însă că primăria nu poate să facă altceva decât să urmeze calea legală, deoarece clădirile respective sunt în proprietate privată.


‘Am generat numeroase hotărâri de consiliu local – ultima se referă la faptul că primăria face reabilitarea, iar asociaţia de proprietari plăteşte fără dobândă timp de 10 ani. În urma acestor hotărâri, unele clădiri din centru au fost reabilitate, iar altele, cum este cazul clădirii respective, care are balcoane construite din piatră, unii locatari nici nu ne-a permis accesul pentru a constata sau îndepărta eventualele pericole, acest lucru putând fi făcut numai prin ordin al instanţei. Noi am sancţionat – este prima etapă – după care ne-am adresat deja instanţei’, a menţionat Sorin Apostu.
Trei copii cu vârsta cuprinsă între şapte şi nouă ani au fost răniţi uşor, marţi, de bucăţi de tencuială care au căzut peste ei în timp ce treceau pe lângă o clădire din centrul oraşului. Doi dintre copii au fost transportaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru îngrijiri medicale, ei prezentând leziuni minore la cap, umeri, mâini şi picioare.