/CIADO considera regretabil ca s-a ajuns la un proces de calomnie intre presedinte si un deputat

CIADO considera regretabil ca s-a ajuns la un proces de calomnie intre presedinte si un deputat

CIADO consideră regretabil că s-a ajuns la un proces de calomnie între şeful statului şi un deputat, se arată într-un comunicat al organizaţiei dat publicităţii luni.
“CIADO România, principala organizaţie neguvernamentală în aplicarea politicilor europene de prevenire antidrog, îşi exprimă regretul că în România problema etnobotanicelor a devenit o luptă între politicieni. România nu are din anul 2009 şi până în prezent o politică naţională de prevenire a consumului de etnobotanice, în schimb are campanii ale partidelor parlamentare şi multe dezbateri fără rezultate concrete. CIADO consideră regretabil că s-a ajuns la un proces de calomnie între preşedintele statului şi un deputat”, se spune în comunicat.


Potrivit sursei citate, acest lucru, indiferent de decizia instanţelor, va face ca încrederea populaţiei să scadă în autoritatea statului privind problema drogurilor.
“Vinovaţi de situaţia consumului de droguri în special etnobotanice sunt clasa politică, care a ignorat timp de doi ani fenomenul, cât şi guvernul şi instituţiile responsabile ce au fost prinse descoperite şi nu au reacţionat decât după primul mort pe fondul consumului de etnobotanice şi atunci au făcut-o haotic şi ineficient”, se mai arată în comunicat.
Judecătorii Sectorului 5 au respins luni ca neîntemeiată acţiunea formulată de preşedintele Traian Băsescu prin care cerea daune morale deputatului Mugurel Surupăceanu pentru afirmaţiile făcute de acesta privind tolerarea de droguri uşoare.
Decizia poate fi atacată cu apel, a precizat judecătorul care a pronunţat decizia.