/Chirurgia bariatrica reduce in mare masura diabetul de tip 2

Chirurgia bariatrica reduce in mare masura diabetul de tip 2

Aşa numita chirurgie bariatrică, destinată iniţial tratării obezităţii, diminuează în mare măsură diabetul de tip 2, dar şi alte probleme de sănătate cu care se confruntă persoanele cu surplus de greutate, transmite miercuri EFE.

La un an după ce mai mulţi indivizi supraponderali au fost supuşi unei astfel de intervenţii, cazurile de diabet de tip 2 s-au redus cu 50 la sută, iar pacienţii au pierdut în medie aproape 60 la sută din excesul de greutate, potrivit unui studiu realizat în Marea Britanie.

La această concluzie a ajuns Registrul Bariatric Naţional, după ce a analizat rezultatul a 7.045 de operaţii realizate într-o perioadă de doi ani, a informat BBC.

În Marea Britanie există aproximativ un milion de persoane care ar putea beneficia de pe urma chirurgiei bariatrice. Aceasta este compusă, printre alte proceduri, din gastroplastie, instalarea unui bypass gastric şi din montarea unui inel gastric care are ca scop reducerea capacităţii stomacului.

Totodată, la nivelul pacienţilor s-a constatat o îmbunătăţire a presiunii sanguine, ei realizând mai uşor diferite activităţi fizice, cum ar fi urcatul scărilor.