/Cernobâl: piloţii trimişi la faţa locului au fost slab protejaţi, însă conştienţi de riscuri

Cernobâl: piloţii trimişi la faţa locului au fost slab protejaţi, însă conştienţi de riscuri

Piloţii care au aruncat mii de tone de nisip şi plumb deasupra reactorului afectat de la Cernobâl nu au avut decât un echipament minim împotriva radiaţiilor, însă au fost conştienţi de riscul la care se supun, a afirmat comandantul acestora, Nikolai Antoşkin, într-un interviu publicat luni, informează AFP.
Aceşti piloţi de elicopter au efectuat în zece zile circa 4.000 de zboruri către reactorul nr. 4 de la centrala nucleară de la Cernobâl care a explodat în urmă cu 25 de ani.

‘Îmi spuneau: ‘generale, aici nu este ca în Afganistan unde se trage de deasupra, aici inamicul este invizibil. Cum îmi va afecta acest lucru viaţa şi copiii?”, povesteşte Nikolai Antoşkin în paginile publicaţiei ruse Komsomolskaia Pravda.

Fostul general, care a fost însărcinat cu coordonarea zborurilor, îşi aminteşte că oamenii săi primeau pastile cu iod, o alifie antiradiaţii, precum şi o nouă uniformă după fiecare misiune şi trebuiau să se spele după fiecare zbor.

‘Însă, ştiam că aceste măsuri de precauţie erau insuficiente’, a mai spus el, şi piloţii îşi continuau misiunea pentru că ‘ştiau că trebuiau să acopere reactorul cât mai repede posibil’, mai spune fostul comandant al piloţilor. ‘Chiar dacă li se spunea să se oprească, ei plecau de fiecare dată în misiune’, a mai spus el.

La 26 aprilie 1986, reactorul nr. 4 de la Centrala de la Cernobâl a explodat în timpul unui test după o eroare de manipulare, provocând emisii radioactive echivalente cu cel puţin 200 de bombe de la Hiroshima şi contaminând o mare parte din Europa. Pentru a stinge incendiul şi curăţa zona, URSS a trimis în patru ani 600.000 de ‘lichidatori’ expuşi la radiaţii extraordinar de puternice şi având o protecţie minimă. Niciun bilanţ fiabil al catastrofei nu există până în prezent.AGERPRES/(Mihaela Moise)