/Cercetatori americani promoveaza un test de sange care poate stabili mai devreme sexul copilului

Cercetatori americani promoveaza un test de sange care poate stabili mai devreme sexul copilului

Printr-un test de sânge, femeile însărcinate ar putea afla sexul copilului mai devreme decât prin alte metode folosite în prezent în SUA, potrivit Reuters, citând un studiu realizat de doctori americani.Acest test se poate dovedi cu atât mai important în cazul familiilor în care există cazuri de boli genetice care afectează preponderent unul dintre sexe, cum este de exemplu hemofilia.

Cum hemofilia o moştenesc de regulă băieţii, dacă ştie că viitorul ei bebeluş este o fetiţă, mama poate evita unele proceduri de diagnosticare cum este amniocenteza, care prezintă un uşor risc de avort.

Testul constă practic în depistarea eventualelor urme de cromozomi masculini în sângele mamei. În unele spitale europene se practică deja această metodă, cunoscută ca testul de ADN fetal liber, dar nu şi în SUA.

Astfel, se poate reduce numărul de proceduri invazive făcute pentru stabilirea tulburărilor genetice, subliniază dr. Diana Bianchi, de la Tufts University School of Medicine, unul din autorii studiului. Între una din 100 şi una din 600 de gravide pierd sarcina în urma amniocentezei, aminteşte aceasta.

Testul sangvin le-a spus cu precizie viitorilor părinţi sexul copiilor în 98.8% din cazurile când a indicat că este băiat şi în 94.8% din cazurile când a indicat că este fetiţă.

Marja de eroare rezultată se poate dovedi importantă dacă părinţii trebuie să ia decizii medicale în baza rezultatelor, de exemplu să efectueze sau nu o procedură invazivă pentru a depista eventualele boli genetice.

Dar, atrage atenţia dr. Bianchi, ecografia făcută de regulă la sfârşitul primului trimestru de sarcină pentru a stabili sexul copilului, care într-adevăr nu este o procedură invazivă, nu este întotdeauna exactă, în timp ce testul de sânge poate da rezultate precise încă de la şapte săptămâni

Alţi cercetători şi-au exprimat în schimb preocuparea că un astfel de test ar putea încuraja întreruperile de sarcină, în cazul în care fătul este de alt sex decât cel dorit.

‘Trebuie avute în vedere şi aspectele etice. Dacă părinţii îl folosesc pentru a stabili sexul copilului şi decid să pună capăt sarcinii în funcţie de rezultat, ar putea fi o problemă. Să nu uităm că sexul nu este o boală’, a declarat pentru Reuters dr. Mary Rosser, de la Montefiore Medical Center din New York.