/Cancerul de san: Expertii americani s-au pronuntat impotriva medicamentului Avastin

Cancerul de san: Expertii americani s-au pronuntat impotriva medicamentului Avastin

Experţii dintr-o comisie independentă consultată de Agenţia americană pentru medicamente (FDA) s-au pronunţat miercuri în unanimitate împotriva menţinerii pe piaţă a medicamentului Avastin, produs de laboratoarele elveţiene Roche, şi destinat tratării cazurilor avansate de cancer de sân, transmite AFP.

Invocând faptul că două studii clinice independente asupra acestui medicament au demonstrat că nu este deloc eficient pentru tratarea cancerului de sân şi în plus mai provoacă şi efecte secudnare grave, cei 6 experţi au recomandat FDA să retragă autorizaţia de comercializare pentru Avastin. În acelaşi timp laboratorul farmaceutic Roche a anunţat că a început un nou studiu privind efectele acestui medicament.

Această echipă de experţi a confirmat astfel celelalte recomandări privind retragerea medicamentului Avastin de pe piaţă primite de FDA în decembrie.

Avastin este un medicament care ar trebui să împiedice formarea de vase de sânge care să hrănească tumorile. Combinat cu un alt medicament, Taxotere, Avastinul avea efectul de a încetini progresia cancerelor de sân în formă avansată, mărind şansele de supravieţuire ale bolnavelor.