/Campanie pentru femeile insarcinate si copiii defavorizati din mediul rural

Campanie pentru femeile insarcinate si copiii defavorizati din mediul rural

Campania de strângere de fonduri ”Mame bune, copii sănătoşi” a fost lansată joi, de World Vision România, cu scopul de a susţine şi extinde programul de îmbunătăţire a stării de sănătate şi nutriţie a femeilor însărcinate şi a copiilor defavorizaţi din mediul rural.
În România, din cauza sărăciei şi a lipsei de educaţie a mamei, doi din trei copii cu vârsta până în doi ani din mediul rural suferă de anemie, iar rahitismul şi distrofia sunt alarmant de răspândite mai ales în zonele rurale sărace.
În privinţa mortalităţii infantile, România este ţara cu cea mai ridicată rată a deceselor la copiii cu vârsta de până în cinci ani din Uniunea Europeană – de peste două ori mai mare faţă de celelalte ţări. Peste 50% din decesele copiilor din România cu vârste până în cinci ani puteau fi prevenite.


Până la vârsta de cinci ani, copiii se află într-o perioadă extrem de importantă a dezvoltării lor fizice şi psihice, iar primii doi ani din viaţă sunt cruciali, susţin specialiştii.
Deficitele de nutrienţi acumulate în această perioadă nu mai pot fi recuperate ulterior chiar dacă se trece la o dietă corespunzătoare, iar bebeluşii afectaţi sunt în pericol de a avea întârzieri ireversibile în dezvoltarea cognitivă, motrică, socială, emoţională şi de comportament.
”Sănătatea unui copil începe cu sănătatea părinţilor şi continuă de-a lungul sarcinii, naşterii şi apoi de-a lungul creşterii şi dezvoltării copilului. Nutriţia copiilor în primii trei ani de viaţă predefineşte dezvoltarea sănătoasă a acestora pe parcursul vieţii. Mai mult, efectele unei nutriţii precare pentru copiii sub trei ani sunt ireparabile şi au consecinţe negative asupra întregii vieţi”, a declarat dr. Ana Culcer, şeful secţiei de neonatologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, în conferinţa de presă prilejuită de lansarea campaniei.
Potrivit acesteia, prevalenţa crescută a anemiei este în relaţie directă cu întreruperea timpurie a alăptatului la sân şi introducerea laptelui de vacă în alimentaţia sugarilor.
”Alăptarea ar trebui să se facă exclusiv la sân până la şase luni, avantajele fiind multiple atât pentru mamă, cât şi pentru copil: asigură nevoile copilului aflat în creştere şi aportul necesar de nutrienţi. Laptele de mamă previne apariţia bolilor infecţioase la copii şi conţine factori antibacterieni şi antivirali care protejează copilul împotriva îmbolnăvirilor”, a adăugat medicul Ana Culcer.
Ea a evidenţiat că medicii trebuie să supravegheze mamele după naştere şi să le asiste la alăptat, pentru ca acestea să înveţe tehnica de alăptare şi să nu renunţe la hrana naturală.
Medicul a făcut referire şi la faptul că a crescut alarmant numărul copiilor obezi, cu alergii, cu diabet.
Dr. Culcer a evidenţiat importanţa dezvoltării reţelei de spitale – prieten al copilului şi a şcolilor părinţilor, la care să participe şi taţii, nu numai mamele.
World Vision România vine în sprijinul mamelor şi copiilor defavorizaţi din mediul rural prin desfăşurarea unui amplu program ce vizează îmbunătăţirea stării de sănătate şi de nutriţie a mamelor şi copiilor din comunităţile rurale sărace prin campania ”Mame bune, copii sănătoşi”. Grupul ţintă principal al proiectului îl reprezintă femeile însărcinate, nou-născuţii şi copiii sub doi ani împreună cu mamele lor din comunităţile rurale sărace.
Proiectul a debutat în 2010 şi în prima fază, beneficiarii programului sunt aproximativ 1.380 de copii sub doi ani şi 260 de femei însărcinate din Dolj şi Vâlcea, judeţe cu comunităţi rurale sărace şi un nivel foarte scăzut de trai.
Prima etapă a proiectului a constat în efectuarea unui studiu epidemiologic privind starea de sănătate şi nutriţie a mamei şi copilului mic din mediul rural. Pe baza rezultatelor acestui studiu, la începutul acestui an, s-au desfăşurat sesiuni de instruire a asistenţilor medicali şi asistenţilor medicali comunitari din zonele rurale în domeniul sănătăţii şi nutriţiei mamei şi copiilor sub doi ani.
Aceştia, la rândul lor, vor putea să informeze şi să consilieze corespunzător gravidele şi mamele din mediul rural întrucât multe dintre ele nu ştiu cât de importante sunt îngrijirea şi alimentaţia adecvată vârstei bebeluşului lor.
Programul ”Mame bune, copii sănătoşi” continuă cu organizarea în comunităţile rurale respective a ”Şcolii mămicilor de la sat” – sesiuni de informare şi educare a femeilor însărcinate şi a mamelor cu privire la creşterea, îngrijirea şi necesităţile copilului cu vârsta până în doi ani.
Totodată, intervenţiile World Vision vor viza şi facilitarea accesului la asistenţă medicală primară prin înfiinţarea unui laborator mobil de analize. Programul se bucură de sprijinul doctorului Ana Culcer şi de cel al actriţei Daniela Nane.
”În calitate de organizaţie activă în domeniul îngrijirii copiilor, World Vision România nu poate ignora realitatea în care trăim şi modul în care aceasta ne afectează copiii. De aceea, am decis să acţionăm prin lansarea programului ‘Mame bune, copii sănătoşi’. (…) Îngrijirea sarcinii, consultul medical periodic, nutriţia adecvată, toate acestea pot face diferenţa în viaţa unui nou-născut”, a declarat Gabriela Paleru, manager Programe Sănătate la World Vision România.
Campania poate fi susţinută prin donaţii pe site-ul www.mamebunecopiisanatosi.ro, prin transfer bancar sau prin donaţii pe pagina de Facebook a organizaţiei WorldVisionRmania.
Conturile pentru donaţii în lei sunt RO52 CITI 0000 0008 2502 4026 deschis la CITIBANK SA sau RO80 RZBR 0000 0600 0607 2026 deschis la RAIFFEISEN BANK – AGENTIA PIPERA , pentru donaţii în euro – RO74 CITI 0000 0008 2502 4018 deschis la CITIBANK SA, cod Swift CITIROBU, iar pentru donaţii în dolari SUA – RO30 CITI 0000 0008 2502 4034 deschis la CITIBANK SA, cod Swift CITIROBU.