/Campanie nationala de educatie rutiera

Campanie nationala de educatie rutiera

Accidentele de circulaţie, produse în 2010, în România, s-au soldat cu circa 7.000 de persoane rănite şi cu peste 2.300 de morţi, a spus joi Anca Boagiu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, la lansarea Campaniei naţionale de educaţie rutieră ‘Atenţie! Circul şi eu!’.
Campania, care se derulează în perioada 24 martie – 10 aprilie 2011, face parte din ‘Programul naţional de acţiuni prioritare în domeniul transporturilor 2011, Anul siguranţei cetăţeanului în transporturi’ şi se desfăşoară sub egida Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Sănătăţii.


,,Educaţia, instruirea şi respectarea regulilor de circulaţie sunt cele trei dimensiuni pe care ne axăm campania. Înfiinţarea corpului unic de control în trafic ne va permite să avem un trafic mai fluid şi mai sigur’, a precizat ministrul Boagiu.
Scopul campaniei este de conştientizare a copiilor şi tinerilor cu vârsta între 6 şi 18 ani cu privire la pericolul rutier, de informare a opiniei publice asupra vulnerabilităţii şi comportamentului în trafic al tinerilor, şi, implicit, de scădere a numărului de accidente şi victime în rândul utilizatorilor vulnerabili cu vârste între 6 şi 18 ani.
Campania se va desfăşura pe mai multe etape, joi, Liceul Lazăr din Capitală, găzduind şi o expoziţie a primelor desene ce vor participa la Concursul Naţional creativ pentru copii cu mesaje pentru şoferi care se va încheia pe 1 mai.
În perioada 24 martie – 10 aprilie, vor avea loc activităţi de educaţie rutieră în 250 şcoli, distribuirea de materiale informative în toate unităţile de învăţământ.
În cadrul campaniei de educaţie rutieră, în perioada iunie-septembrie, se vor realiza pliante şi broşuri pentru şoferi, cu desenele sau mesajele câştigătoare şi distribuirea acestora în trafic şoferilor amatori şi profesionişti, iar în septembrie, se va realiza şi o broşură pentru elevi cu mesaje din partea şoferilor.
Conform reprezentanţilor Direcţiei Rutiere din MAI, în ceea ce priveşte şoferii, cauza accidentului cea mai frecvent întâlnită se referă la viteza excesivă, viteza neadaptată, neacordarea priorităţii pietonilor şi altor vehicule, alte preocupări în timpul şofatului, asumarea iresponsabilă a şofatului pe distanţe scurte, medii şi lungi în condiţii de oboseală accentuată.