/Camera Deputatilor a decis ca ministrul sanatatii sa fie membru permanent al CSAT

Camera Deputatilor a decis ca ministrul sanatatii sa fie membru permanent al CSAT

Propunerea legislativă prin care ministrul sănătăţii devine membru permanent al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a fost adoptată tacit de Camera Deputaţilor, termenul de dezbatere şi vot final stabilit pentru 4 mai fiind depăşit.
Comisia pentru apărare a Camerei propunea raport de respingere pentru acest proiect, însă acesta nu a mai fost luat în considerare în condiţiile adoptării tacite a actului normativ.
Proiectul a fost iniţiat de deputatul democrat-liberal Dan Zătreanu şi prevede modificarea Legii 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, astfel încât din CSAT să facă parte şi ministrul sănătăţii pe lângă ministrul apărării naţionale, ministrul administraţiei şi internelor, cel al afacerilor externe, ministrul justiţiei, ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri, ministrul finanţelor publice, directorul SRI şi cel al SIE, şeful Statului Major General şi consilierul prezidenţial pentru securitate naţională.


În expunerea de motive, deputatul PDL arată că Ministerul Sănătăţii are organismele şi facilităţile prin care poate participa activ la prevenirea efectelor negative ale crizelor, la monitorizarea acestora, la raportarea rapidă şi eficientă a ameninţărilor neconvenţionale asupra securităţii naţionale, menţionând modificarea genetică a principalelor plante alimentare.
“În marea lor majoritate, crizele au o importantă componentă de afectare a sănătăţii publice, care trebuie gestionată de Ministerul Sănătăţii în calitate de coordonator naţional al domeniului ocrotirii sănătăţii populaţiei. Pregătirea pentru alcătuirea planului de asediu şi de urgenţă nu aparţine Executivului, ci CSAT, care având ca membru permanent pe ministrul sănătăţii poate să dea o nouă dimensiune sistemului naţional de securitate, dimensiunea asigurării sănătăţii publice a poporului român”, se arată în expunerea de motive.
Camera Deputaţilor este primul for sesizat cu acest proiect legislativ asupra căruia Senatul are decizia finală.