/Botosani: Restrictionare la internari la Spitalul Judetean `Mavromati`

Botosani: Restrictionare la internari la Spitalul Judetean `Mavromati`

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă ‘Mavromati’ a impus restricţii la internare, pentru a nu depăşi numărul de internări contractat cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS), a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, directorul medical al spitalului, dr. Mihaela Miler.
Potrivit acesteia, medicii vor interna doar cazurile urgente şi vor face programări la internare pentru bolnavii cronic.
Măsura a fost luată după ce CJAS a limitat la 2.000 numărul lunar al internărilor.


‘Nu avem altă alternativă şi asta înseamnă restricţionare la internări. La cronici sunt făcute programări la internări şi internăm urgenţele reale. Bolnavii cronici au început şi ei să înţeleagă şi se fac programări’, a afirmat Miler, care susţine că, până acum, cea mai mare unitate spitalicească din Botoşani interna lunar circa 3.000 de persoane.
Cele mai aglomerate secţii ale Spitalului Judeţean sunt interne, cardiologie şi neurologie.
În acest moment, bugetul spitalului este insuficient pentru acoperirea tuturor cheltuielilor până la sfârşitul acestui an.