/Bihor: Speologul cu umarul dislocat in pestera a fost salvat din subteran

Bihor: Speologul cu umarul dislocat in pestera a fost salvat din subteran

Speologul cu umărul dislocat joi în peştera R2 din Platoul Padiş a fost scos la suprafaţă vineri seară, de la adâncimea de 200 de metri, de către mai multe echipe de salvatori.
Potrivit vicepreşedintelui Salvamont-Salvaspeo Bihor, Adrian Marin, bărbatul salvat a refuzat internarea în spital, starea sănătăţii sale fiind în general bună, chiar dacă a suferit din cauza durerii, a hipotermiei şi a umidităţii în cursul nopţii de joi spre vineri. Acesta a preferat să rămână, deocamdată, în locul de campare din şesul Padiş, pentru noaptea de vineri spre sâmbătă.
Speologul Szlaniy Istvan, în vârstă de 45 de ani, este un pasionat împătimit al speologiei şi printre pionierii scufundărilor speo din România. Originar este de naţionalitate română, dar a emigrat, după 1989, în Ungaria. În prezent are cetăţenie româno-canadiană, rezident în Ungaria.


Împreună cu alţi cinci prieteni din Ungaria şi trei speologi de la Clubul Z din Bihor, speologul participa de joi, de la ora 11,00, la o tură de explorare şi cartografiere în peştera R2, puţin cunoscută de specialişti. Gradul de dificultate al peşterii, recent descoperită, era considerabil având în vedere dispunerea acesteia pe verticală, cu o diferenţă de nivel de peste 200 de metri, cu pasaje înguste, denivelări, relief accidentat.
La acţiunea de salvare au participat 33 de salvatori speologi, din care trei din Arad, cinci din Cluj, opt din Ungaria şi cei mai mulţi, bihoreni, de la serviciul Salvamont-Salvaspeo. Activităţile de salvare au presupus şi echiparea unui traseu dificil pentru a tracta, în cea mai mare parte, pacientul, în condiţiile dificile din subteran. Împreună cu salvatorii montani, au activat un echipaj SMURD şi unul de la Ambulanţă.