/Bihor: Identitate si diversitate, un proiect pentru elevi din sapte tari

Bihor: Identitate si diversitate, un proiect pentru elevi din sapte tari

Singura administraţie locală din ţară care derulează două programe de sprijinire a elevilor este Primăria Oradea, a declarat, joi, viceprimarul Biro Rozalia, în cadrul unei întâlniri cu 17 profesori străini din Spania, Anglia, Franţa, Italia, Turcia şi Finlanda, ce derulează, împreună cu o şcoală din Oradea, un proiect Comenius internaţional cu tema “identitate şi diversitate”.


”Administraţia locală orădeană se implică direct în domeniul educaţiei, fiind singura din ţară care derulează două programe pentru elevi, unul privind plata cursurilor de înot pentru clasa I (50% din costul cursului suportat de Primărie), iar al doilea este programul privind asigurarea gratuită a unui set de analize medicale pentru elevii de clasa I şi clasa a V-a. Dorinţa municipalităţii este de a-l face pe copil să simtă că aparţine acestui oraş, iar atunci când va creşte să poată să îşi găsească un rost aici”, a declarat viceprimarul Biro Rozalia.
Şcoala cu clasele I-VIII ”Nicolae Bălcescu” din Oradea derulează, începând din anul 2010, Proiectul european Comenius – ”Plurilingvism: Identitate şi diversitate”, având ca parteneri şcoli din Spania – ţara coordonatoare de proiect, Anglia, Franţa, Italia, Turcia şi Finlanda.
În cadrul acestui proiect, ce implică schimburi de experienţă cu şcolile partenere ale instituţiei orădene, Şcoala ”Nicolae Bălcescu” a planificat, pentru perioada 23-25 martie 2011, activităţi cu toate cele 17 cadre didactice provenind din ţările menţionate, activităţi care au ca scop cunoaşterea administraţiei locale orădene (prin vizite la instituţii administrative şi culturale) şi a sistemului educaţional, pentru formarea unei strânse interacţiuni între profesori şi elevi aparţinând unor contexte lingvistice şi culturale diferite şi înţelegerea diversităţii culturale a limbilor de circulaţie europene.
În cadrul acestor activităţi, viceprimarul Biro Rozalia s-a întâlnit, joi, cu directorul Şcolii ”Nicolae Bălcescu”, Ioan Mocan şi cu cei 17 profesori străini participanţi la proiect. Cei prezenţi au discutat cu viceprimarul oraşului, după care au vizitat clădirea Primăriei Oradea.
Potrivit viceprimarului Biro Rozalia, proiectul pentru ”descoperirea unicităţii şi identităţii” proprii ce ne apropie şi ”valorificarea diversităţii” ce ne îmbogăţeşte experienţa va mai cuprinde, în această perioadă, şedinţe de lucru cu prezentări şi dezbateri pe baza planului european de integrare a limbilor de largă circulaţie. Ea a precizat că aplicaţiile practice vor consta în interasistenţă la activităţile educative derulate în şcoală, schimb de experienţă la nivel de didactică, management al clasei de elevi şi practică pedagogică.