/Baustoff Metall isi extinde operatiunile din Romania

Baustoff Metall isi extinde operatiunile din Romania

Baustoff Metall România a încheiat primul an de funcţionare cu o cifră de afaceri de 2,8 milioane de euro, iar în prima jumătate a anului 2011 a depăşit deja 1,8 milioane euro, se arată într-un comunicat al companiei.
Datorită acestei creşteri, compania austriacă a decis să investească în extinderea spaţiului de depozitare, acesta mărindu-se cu alte 1.700 mp printr-o hală nouă.
‘Creşterea faţă de primele 6 luni ale lui 2010 este substanţială. În 2010, reuşisem un start bun, adunasem deja contracte de 300.000 de euro, iar o bună parte a discuţiilor demarate de noi s-au materializat în a doua jumătate a anului 2010’, a spus Mariana Clonţea, director general Baustoff Metall România.
Pentru 2011 livrările Baustoff Metall acoperă întreg teritoriul României, cu precădere în Arad, Timişoara, Iaşi, Craiova sau Sibiu.


‘Iunie pare a fi cea mai bună lună din 2011, iar noi suntem pregătiţi cu capacităţile actuale de livrare pentru ce poate să absoarbă acum piaţa. La nivelul general al pieţei avem încă stagnare pentru că nu sunt proiecte importante. Avem doar malluri şi centre comerciale – proiecte răzleţe, însă proiecte rezidenţiale şi pe zona de office sunt foarte puţine. Este posibil ca abia în 2012 să se mai dezmorţească piaţa’, consideră Mariana Clonţea.
În primul an de activitate, Baustoff Metall România a furnizat soluţii şi sisteme pentru proiecte importante printre care se numără extinderea Aeroportului Henri Coandă, Stadionul Naţional, Cathedral Plazza, Glass House, Spitalul Colţea, Ansamblul Upground, Palas Mall, Pollus Center. Baustoff Metall furnizează atât soluţii pentru aplicaţii clasice, cât şi speciale, cum ar fi cele pentru spitale, şcoli, săli de sport sau spaţii tehnice.
Grupul Baustoff Metall este prezent în 17 ţări la nivel european, având dezvoltate şapte unităţi de producţie moderne, 88 de unităţi comerciale şi platforme de distribuţie cu peste 1.200 de angajaţi.