/Bacau: Tot mai multi adolescenti, victime ale etnobotanicelor

Bacau: Tot mai multi adolescenti, victime ale etnobotanicelor

Un băiat în vârstă de 14 ani a ajuns, marţi, în comă la Spitalul de urgenţă din Bacău ca urmare a faptului că a consumat un produs din categoria etnobotanicelor, incident produs după ce, duminică noaptea, medicii băcăuani reuşiseră să salveze viaţa unei adolescente de 16 ani care intrase în comă din acelaşi motiv.
Minorul M.M. din Bacau a fost ridicat în stare de inconştienţă dintr-un loc public de o echipă SMURD, alertată de un trecător. După ce medicii l-au scos din comă, băiatul a fost transferat la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de pediatrie.
‘Când a ajuns la noi, copilul era palid, confuz, agitat şi uşor agresiv. A afirmat că a fumat o ţigară cu etnobotanice şi a solicitat să fie trimis acasă. A primit tratamentul specific eliminării substanţei nocive din organism’, a declarat, pentru Agerpres, medicul Aurelia Ţaga, managerul Spitalului de Pediatrie Bacău.


Duminică seara, în jurul orei 23.00, o adolescentă în vârstă de 16 ani din Bacău a ajuns în comă la spital tot după ce consumase etnobotanice. Aceasta leşinase în timp ce se afla într-o pădure din preajma municipiului Bacău împreună cu sora sa, în vârstă de 19 ani şi un prieten, cei care au şi solicitat ajutorul unei ambulanţe. Medicii au reuşit să ajungă la victimă după mai bine de o oră, mergând cu targa prin pădure, accesul cu maşina fiind imposibil în zona respectivă.
‘Adolescenta era în comă de gradul I, a fost internată la terapie intensivă, i s-a administrat o perfuzie intravenoasă, şi abia după doua-trei ore a devenit conştientă’, a declarat medicul Aurelia Ţaga.
Potrivit acesteia, medicii de la Pediatrie se confruntă, în ultimele două luni, cu ‘două-trei cazuri de astfel de pacienţi pe săptămână, cel mai mic dintre cei ajunşi în comă ca urmare a consumului de etnobotanice având vârsta de 12 ani’.
‘Adolescenţi de clasa a X-a, a XI-a, care au avut rezultate şcolare excepţionale, dar care acum au abandonat şcoala, studenţi la medicină, chiar şi ingineri au pierdut totul din cauza etnobotanicelor, dar victimele şi familiile lor le percep nocivitatea, din păcate, abia când constată direct efectele acestor otrăvuri cumpărate de pe piaţa liberă’, a declarat, pentru Agerpres, Carmen Covrig, medic primar psihiatru, şef Secţie psihiatrie la Spitalul Judetean de Urgenta /SJU/ Bacău.
‘Adevărul este că puţine persoane, instituţii ori organizaţii vor, pe deplin, să vorbească deschis despre dramatismul consumului de etnobotanice. Se vorbeşte, dar neoficial. Părinţii copiilor ce consumă sau nu asemenea produse, refuză încă să vadă, să creadă, să recunoască ori minimalizează existenta acestei probleme şi urmările pot fi tragice ‘, spune, la rândul său, Gabriela Achihăi , preşedinte al Fundaţiei de Sprijin Comunitar Bacău.
Argumentând această apatie, sub acoperirea anonimatului, un reprezentat al Inspectoratului Şcolar judeţean Bacău afirmă că ‘prietenilor consumatorilor poate le e frică, profesorii tac pentru că poate nu vor să afecteze imaginea şi renumele instituţiei în care predau, dar aceste slăbiciuni fac ca, în fiecare zi, tinerii de lângă noi să se transforme din ei înşişi, în “iluzii”, până la a dispărea chiar cu totul, lăsând în urmă lacrimi, regrete şi furie la adresa celor care au permis, din scop pur comercial, să se întâmple tragedii umane’.
În 2010 intraseră în evidenţele Secţiei de Psihiatrie a SJU Bacău, 68 de pacienţi declaraţi consumatori de etnobotanice. În două cazuri medicii s-au arătat neputincioşi, victimele decedând.
Statisticile şi cercetările realizate în 2010 de către specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consilierea Antidrog /CPECA/ Bacău dovedesc, la rândul lor, că numărul celor care au accesat serviciile oferite de această instituţie anul trecut a fost de patru ori mai mare faţă de anul 2009, iar pentru 81% dintre cei care au apelat la consiliere, substanţa de consum a fost de tip ‘etnobotanic’.
Studiile realizate de CPECA Bacău mai arată că vârsta de debut a consumului este, în marea majoritate a cazurilor, de 14 ani şi că 96 % dintre consumatori provin din mediul urban.
Interzicerea ‘magazinelor’ de etnobotanice pe piaţa băcăuană nu a scăzut şi numărul consumatorilor.
‘M-am trezit chiar pe holul secţiei cu o persoană care livra substanţe din acestea, pacienţilor internaţi. Ne-a spus că a primit comanda chiar de la un pacient din secţie pentru produse. Să fim realişti, multe magazine au fost teoretic închise şi o serie de substanţe interzise, dar alte şi alte substanţe apar şi se comercializează pe internet fără ca vinovaţii să plătească’, afirmă medicul Carmen Covrig.
Potrivit acesteia, cei mai mulţi dintre pacienţi, practic, nu mai declară în cazurile de urgenţe ce au consumat ori dacă au consumat, substanţele fiind trecute acum în lista celor interzise şi le este fircă de consecinţele juridice.
Cormen Covrig mai susţine că ‘aproape toţi pacienţii care au ajuns o dată în Psihiatrie cu consum declarat de etnobotanice au revenit, chiar mai repede şi mai des decât consumatorii de droguri clasice’.
Problema este, afirmă medicii băcăuani, că în cazul etnobotanicelor, ‘substanţe care nu au nicio legătură cu cercetarea sau colecţionarea unor plante, aşa cum se spune, ci sunt substanţe pur chimice, chiar şi medicii ajung să nu mai aibă cum să intervină’. Aceasta pentru că ‘pliculeţele’ sunt ‘mereu altele, amestecate, iar multe dintre ele nu pot fi depistate medical’.
Potrivit acestora, riscul cel mare nu este la cei cărora li se face rău după prima experienţă, pentru că panica ar putea duce la diminuarea tentaţiei de a mai încerca etnobotanicele, ci pentru consumatorii care nu au avut din prima reacţii adverse şi care pot fi tentaţi să continue ingerarea lor. Cu atât mai mare este riscul pentru consumator, cu cât substanţele sunt combinate cu alcoolul.
În plus, consumul de drog poate fi factor precipitant în apariţia unor tulburări ulterioare, inclusiv de personalitate.